SCM Zalău învingea în etapa trecută, în deplasare, Lotus Băile Felix cu scorul de 2 – 1, iar șansele la calificarea în play-off, începeau, din nou, să crească. Însă, ce a urmat sâmbătă, pe teren propriu, a fost ceva rupt parcă dintr-un film horror, în care zălăuanii au fost victime sigure, pierzând cu 2 – 6 în fața echipei Club Atletic Oradea.
Cu o apărare aproape inexistentă, cu o linie mediană care nu a ieșit cu nimic în evidență și cu un atac ce a arătat de nivelul Ligii a III-a în foarte puține momente, SCM Zalău a fost sâmbătă doar un “sparring partner” pentru cei de la CA Oradea. Oaspeții, care au și urcat pe primul loc după victoria de la Zalău, au arătat o poftă mare de joc și o dorință la fel de mare de victorie încă din primele minute, demonstrându-le zălăuanilor ce înseamnă determinare, atitudine, unitate de grup și, nu în ultimul rând, adevărată dorință de victorie. Oaspeții au deschis scorul după numai trei minute de joc, prin Chitaș, iar în minutul 18 au beneficiat și de o lovitură de pedeapsă transformată de Letan. SCM a redus din handicap prin Jurj, în minutul 27, dar scorul pauzei l-au stabilit tot oaspeții, în minutul 35, prin Chitaș. Stan (52), Chitaș (69) și Lezeu (72) au mai înscris de trei ori în poarta Zalăului în partea a doua, iar SCM-ul a mai marcat o dată prin Sergiu Pop, în minutul 81.
SCM Zalău a rămas pe locul cinci după eșecul de sâmbătă, la cinci puncte de ocupanta locului patru, Lotus Băile Felix, dar jocul prestat nu lasă nicio speranță la calificarea în play-off. Din sezonul regulat mai sunt programate trei etape, toate urmând a se desfășura în primăvara anului viitor.
Conducerea zălăuană a greșit grav în vara acestui an când, după ratarea barajului, a renunțat la mulți jucători care au confirmat în sezonul trecut, transferând fotbaliști sub nivelul celor care au fost la câteva secunde de Liga a II-a. Anumite persoane din conducere chiar s-au postat pe pagina oficială a clubului cu o parte dintre jucătorii transferați în vară, vrând probabil să fie siguri că cineva le va aprecia meritele. Din păcate, nu la fel de activi au mai fost când acei jucători au părăsit clubul în urmă cu ceva vreme, ca urmare a evoluțiilor modeste avute până în acel moment. Și seria jucătorilor cu evoluții modeste ar putea continua, iar “curățenia de iarnă” trebuie făcută cât mai repede. Nimeni nu își mai asumă astăzi transferurile făcute în vară, nimeni nu spune că drumul pe care merge astăzi echipa de fotbal este unul total eronat și că trebuie făcut urgent ceva pentru a redresa această situație. Nimeni nu spune că s-a renunțat la o serie de jucători importanți la finalul sezonului trecut și că aceasta este, de altfel, una dintre principalele cauze pentru care promovarea, despre care s-a vorbit la începutul sezonului, a devenit astăzi o glumă proastă pe care zălăuanii par să nu o mai tolereze foarte mult timp.
SCM Zalău a suferit sâmbătă pe teren propriu unul dintre cele mai usturătoare eșecuri din istoria fotbalului zălăuan, foarte rar sau poate niciodată nu s-a mai întâmplat ca echipa adversă să înscrie 6 goluri în decursul celor 90 de minute pe Stadionul Municipal.
Primul care trebuie sa renunțe e Pașca el managerul care se crede mare dar e slab până ce e pasca la club nu va fi rezultate demisia pasca pleacă
Domnule Ciunt dacă țineți asa de mult la Pasca ,PopAlin,Duțu Goe, Demle și alți,luați și duceți la d-voastră acasă dacă vreți să nu mai irosiți banii comunități dejaba
#Sa va fie rusine la toti cei implicati in acest club.
Amin și cuie miunt
Sunt cei care l-au ajutat in campanie pe d-l prmar .Sa se spele cu ei pe cap ,dar nu pe banii contribuabililor ci pe resursele lor proprii.Sa va fie rusine.
D-l primar ce buget are aceasta fenomenala echipa ?
Nu e de mirare. Daca lasi clubul pe mana a doi habarnisti , alin pop si pura. Ciuntule iti bati joc de noi . Nici pesedistii nu te mai aleg
Grupul de interese, pupaturi de fese vor sa conducă fotbalul din Zalău, catai de întors a lui Ciunt Pura,Pop,Demle Goie,Târgu…adică toți psd
Rușine micilor psd veți fi și mai mici în 2024.Rusine Ciunt Ionel cu aghiontatii lui
SCM Zalău =PSD