Un tânăr din Crişeni este cercetat de poliţişti după ce la finalul săptămânii trecute a fost prins de aceştia conducând un autoturism fără a poseda permis de conducere. În plus, autoturismul pe care-l conducea a fost furat din curtea unui cetăţean. Tânărul a avariat alte două autoturisme şi plecat de la locul incidentului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, la finalul săptămânii trecute, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism a avariat două mașini parcate pe strada Voievod Gelu din municipiul Zalău, iar conducătorul acestuia și pasagerul au plecat de la fața locului. În urma investigațiilor efectuate de polițiștii de ordine publică, la scurt timp, a identificat atât autoturismul în cauză, dar și tânărul care ar fi condus mașina. Acesta ar fi sustras autoturismul în cauză din curtea unui consătean, fără acordul acestuia și l-ar fi condus până în municipiul Zalău cu toate că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Polițiștii, conform procedurii, i-au solicitat tânărului să se supună prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea a trei infracțiuni, respectiv conducere fără permis, refuz de prelevare mostre biologice și furt în scop de folosință”, au precizat reprezentanţii IPJ Sălaj.
Foto cu caracter informativ