Un echipaj al Serviciului Mobil de Urgenta Reanimare si Descarcerare (SMURD) din Zalau a intervenit, ieri dimineata, pentru salvarea vietii unui barbat in varsta de 41 de ani, care suferise o criza de epilepsie in timp ce se afla intr-un autoturism pe o strada din cartierul Dumbrava din municipiu. Paramedicii de pe ambulanta se intorceau de la o alta interventie cand au zarit multimea adunata in jurul masinii.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Porolissum al judetului Salaj, Lucian Jacodi, a declarat ca echipajul a intervenit initial pentru transportarea unei persoane supraponderale, dintr-un bloc din municipiu, la o autospeciala din cadrul Serviciului de Ambulanta Judetean. In timp ce se intorcea de la interventie, echipajul a sesizat ca, pe o strada din cartierul Dumbrava, mai multe persoane erau alarmate despre faptul ca intr-un autoturism se afla un barbat care avea probleme de sanatate. Paramedicii au oprit la fata locului si i-au acordat acestuia asistenta si ingrijiri medicale pana la sosirea ambulantei, a declarat Lucian Jacodi.
Barbatul a fost preluat ulterior de o ambulanta si transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Zalau pentru acordarea de ingrijiri medicale. Potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii Biroului de presa din cadrul unitatii spitalicesti, pacientul in varsta de 41 de ani, din Zalau, a fost diagnosticat cu stare post-criza epileptica, fiind cunoscut cu astfel de probleme de sanatate. A fost tratat in Unitatea de Primire a Urgentelor, fiind lasat, dupa cateva ore de supraveghere, la domiciliu.