Este Ziua Națională a României, iar la Zalău este frig. A fost o dimineață pustie, oamenii sunt puțini pe stradă și par obosiți. Văd câțiva bătrâni care intră în farmacia de lângă spital. E trecut de ora 10 și vreau să ajung la manifestările care marchează Ziua Națională a României.
Mi-am lăsat copilul acasă, e răcit. Sunt singur și mă îndrept spre centru. Zăresc câțiva adolescenți pregătiți să înfulece shaorma. Unul fuma, altul ținea în mână un steguleț, tricolorul. Voiau să ajungă în centru, probabil. Îmi este frig și îmi pun șapca. Ajung în zona platoului. Ceva nu mi s-a părut în regulă, nu prea văd oameni. Mă strigă cineva. Era unul dintre frații „Hi Man”. Vindea stegulețe și voia să știe când îi voi lua un interviu. Îl salut, mă scuz și îi spun că trebuie să plec. Ce naiba, unde sunt manifestările? Ceva îmi scapă. Îmi scot telefonul și mă uit pe program. A, era să uit, manifestările sunt chiar în centru, nu se mai desfășoară pe bulevard. Pandemia asta!
Imnul și bătaia inimii
Grăbesc pasul și trec rapid pe lângă Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu”. E trecut de ora 11, a început! Aud imnul, e vocea sopranei Rodica Pop Seling. Mi se face pielea de găină. Ce voce frumoasă are sălăjeanca noastră! E ciudat, simt cum îmi bate inima!
Ajung la locul evenimentelor. Militarii sunt în linie, sunt așezați perfect. E liniște. Părintele Ioan Avram rostește o rugăciune, oamenii sunt cu privirea plecată. S-a făcut mai frig, e umezeală, iar cerul e acoperit. Răsună doar glasul micuților ce țin în mână stegulețe. Le caut privirea, le văd și zâmbetul, unii poartă mască. E ciudat de frumos.
De mult nu m-am simțit așa de bine, asta simt și asta vă scriu. Nu văd opulență, nu văd agitație, văd doar oameni veniți să marcheze Ziua Națională a României. Sunt mult mai puțini în acest an. Toți poartă mască, nu sunt probleme, oamenii au înțeles. Le văd și pe oficialități, îmi zăresc și colegii de breaslă. Ziariștii de teren sunt tot mai puțini. În centru e prefectul Dari Toma, acolo e și primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, dar și președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu. Văd și câțiva parlamentari, sunt și vârstnici, văd mulți copii, unul plânge, vrea în brațe. Copilul primește un steguleț și tace. Părintele încheie rugăciunea, încep discursurile. Prefectul județului Sălaj, Dari Toma, a dat citire mesajului Guvernului României, un mesaj care îndeamnă la unitate, la pace, toleranță și speranță. A urmat discursul primarului municipiului Zalău, Ionel Ciunt, un discurs liber.
Apel la unitate și toleranță
„Dacă în istoria Imperiului Roman a fost o perioadă când toate drumurile duceau la Roma, în istoria noastră, a românilor, a fost o zi, prima din decembrie 1918, când toate drumurile duceau la Alba Iulia. Cu trenul, cu căruțele, călare sau pe jos, din toate colțurile țării și mai cu seamă din Ardeal, mergeau românii la Alba Iulia cu gândul și cu speranța că se vor uni pentru totdeauna, cu speranța că uniți vor fi mai puternici și că astfel vor putea avea un trai mai bun. Peste o sută de mii de români s-au așezat atunci pe vatra Daciei străbune, iar personalitățile culturale, religioase și politice ale vremii le vorbeau românilor despre măreția momentului pe care îl trăiau. Rezoluția Unirii a fost votată în unanimitate. A fost un moment de mare bucurie, de mare sărbătoare, dar este important să ținem minte că până la acel moment de bucurie, aproape fiecare casă de român a îmbrăcat haina neagră de doliu, având pe cineva drag căzut pe câmpul de luptă, pentru a-și apăra credința, limba și glia străbună. Înaintașii noștri și-au făcut pe deplin datoria față de țară și față de Europa. Și e bine să reamintim unei Europe creștine din ce în ce mai firavă, din păcate, că noi am fost aici și n-am stat cu mâna-n sân. Facem astăzi parte din Uniunea Europeană și, fără îndoială, viața noastră trebuie reașezată în acest context, dar asta nu înseamnă că trebuie să dăm la o parte valorile noastre. Dragostea de țară, respectul față de simbolurile naționale, credința, familia tradițională și alte asemenea valori trebuie promovate, dar fără a ofensa în vreun fel valorile partenerilor noștri și valorile altor popoare. Două mari hibe au românii, zicea Grigore Vieru, mila față de străini și ura față de ai săi. Dacă prima n-ar fi așa o mare problemă, la cea de-a doua, dragi români, trebuie să privim cu atenție, pentru că în realitatea în care trăim, din păcate, este prea multă ură și prea multă dezbinare. Astăzi, de aici, din Zalău, de lângă bustul marelui om de stat, a sălăjeanului nostru Iuliu Maniu, îndrăznesc să fac un apel către decidenții noștri politici, un apel la unitate și toleranță, și să le spun acestora că avem datoria cu toții să lăsăm generațiilor viitoare o țară liberă, independentă și puternică din toate punctele de vedere. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a declarat primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt.
„Stă în puterea fiecăruia dintre noi să facem din România o țară mai bună”
„Aniversarea a 103 ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 este un prilej de bucurie și de mândrie pentru românii de pretutindeni. Astăzi este ziua fiecăruia dintre noi, o zi care vorbește nu doar despre trecutul glorios al poporului român, ci și despre prezentul și viitorul nostru. O zi care trebuie să ne reamintească de valorile care ne definesc ca națiune și că dincolo de discursuri, festivități și parade militare, Ziua Națională înseamnă unitate, solidaritate și respect. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să facem din România o țară mai bună, mai puternică și respectată în Europa, o țară în care se vine și nu din care se pleacă. Haideți să credem împreună în România, în oamenii simpli și frumoși ai acestei țări, într-un viitor prosper. Să ridicăm frunțile din pământ, asemeni falnicilor strămoși de odinioară, și să privim înainte cu încredere, trăind demn, cu respect pentru rădăcinile noastre, mai buni cu noi înșine și unii cu alții. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi sălăjeni! Să fim sănătoși și să avem grijă de țara noastră!”, a declarat astăzi președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu.
Parada militară și speranța în vremuri mai bune
Discursurile oficiale au fost urmate de momentul depunerii de coroane la bustul marelui om politic, sălăjeanul Iuliu Maniu. Cei prezenți au asistat apoi la o scurtă paradă militară. Manifestările s-au încheiat, zălăuanii s-au îndreptat liniștiți spre casele lor. Numai ei știu ce au în suflet, bucurie, tristețe, speranță, Dumnezeu știe. La mulți ani, România! La mulți ani, sălăjeni!
Nicio mirare, în acest putrăd răjim, românu nu mai are chef de festivisme !
Prea entuziasmat autorul articolului!!! Ce dracu? De 32 de ani trăim tot in dezbinare! Din rău in mai rău! ! Suntem toți ca niște zombi!!! Asta-i “România lucrului bine făcut” !!!