La 96 de ani, tanti Iulica ne îndeamnă să fim oameni

Am trecut pe la tanti Iulica. N-am mai văzut-o de ceva vreme. Peisajul rămâne același, desprins parcă din poveste. Căsuța este acoperită cu stropi grași de ploaie, iar poarta de lemn desparte cele două lumi, una simplă, echilibrată, ancorată în rădăcinile bunătății, iar cealaltă plină de agitație, zgomot și neliniște. Prefer prima variantă, dar trăiesc în cea de-a doua. Am intrat, iar peisajul este același. În dreapta, soba este la locul ei, este cald, iar regele foc își trimite razele de lumină pe pereții căsuței. Lângă pat, pe un scăunel uitat de anotimpuri stă tanti Iulica. O salut, îmi răspunde, dar greu. Auzul, auzul e tot mai greu, dar n-a împiedicat-o pe femeie să îmi povestească, să îmi spună. „Vai de lumea asta, vai de voi. Lumea uită să trăiască, frații se sfădesc, iar oamenii nu mai îs oameni. Tăți văd numa’ bani, bani. Asta nu-i lumea pe care o știu io. Îs singură și n-am murit, nu mă plâng. Mi-o dat Dumnezeu zile. Fiți buni, fiți oameni”, mi-a spus tanti Iulica. I-am mulțumit și am ieșit, trebuia să ajung urgent la Ileanda. Gândul îmi este la tanti Iulica, sper că e bine. Mâine a Ziua Națională a României, iar îndemnul femeii din căsuța de poveste în revine în gând.