Un zalauan a inceput o urmarire ca-n filme pe strazile municipiului, sambata dupa-amiaza, dupa ce a refuzat sa opreasca la semnalul regulamentar de oprire al agentilor de politie rutiera. Soferul avea motivele lui pentru a se sustrage controlului, intrucat consumase la greu bauturi alcoolice inainte de a iesi cu autoturismul in trafic.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, a declarat ca oamenii legii au efectuat un control de rutina pe strada Gheorghe Doja, cand i-au cerut conducatorului auto sa opreasca autoturismul. In data de 6 mai, in jurul orei 15.20, Antoniu P., de 26 de ani, din Zalau, se afla la volanul unui autoturism, conducand prin municipiu. La semnalul regulamentar de oprire al agentilor de politie rutiera de la politia municipala, conducatorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care acestia au pornit in urmarirea lui, pe traseul strada Gheorghe Doja – Corneliu Coposu – Paraului. Pe ultima strada, Antoniu P. a abandonat autovehiculul si s-a refugiat in padurea din apropiere, unde, oamenii legii l-au prins, l-au incatusat si l-au condus la sediul Politiei, a declarat purtatorul de cuvant.
Potrivit sursei citate, tanarul sofer avea motive sa fuga de politisti, intrucat testarea cu aparatul alcooltest a evidentiat o imbibatie alcoolica de 0,74 miligrame per litru de alcool pur in aerul expirat. Conducerea autoturismului cu o alcoolemie de peste 0,4 miligrame per litru de alcool pur in aerul expirat este considerata, prin lege, infractiune, soferului fiindu-i intocmit dosar penal.
In cazul mentionat, politistii au intocmit actele premergatoare pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana ce are o imbibatie alcoolica peste limita legala admisa. Culmea, in ciuda faptului ca tanarul sofer s-a sustras controlului oamenilor legii, demarand in tromba, legislatia in vigoare nu pedepseste in niciun fel aceste fapte.