Din păcate, numărul șoferilor depistați sub influența drogurilor a crescut în ultimele luni și în Sălaj. Un exemplu șocant este cel al unui tânăr din Zalău care este acuzat că s-a dus astăzi la proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto sub influența drogurilor.
Totul a început cu o misiune a polițiștilor pentru conștientizarea pietonilor asupra importanței respectării regulilor de circulație. Acțiunea a fost coordonată de către șeful Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, comisarul șef de poliție Bogdan Oltean, iar echipa a fost alcătuită din agentul șef de poliție Maria Cristea, subcomisarul Laurențiu Fănic, agentul șef de poliție Ionuț Gorgan și agentul George Merce. Misiunea a început în zona „Perla”. Așteptarea nu a durat mult pentru că, după câteva minute, trei persoane, o femeie și doi copii minori, au traversat strada prin loc nepermis, iar asta deși la mai puțin de două sute de metri se afla trecerea de pietoni. Polițiștii au aplicat câteva avertismente, misiunea având rolul de a preveni de această dată, de a promova respectarea normelor rutiere în vigoare. Misiunea s-a încheiat, dar polițiștii și-au îndreptat atenția spre o altă problemă, una care părea șocantă.
Drogurile, o amenințare reală și în Sălaj
Polițiștii s-au deplasat de urgență în cartierul „Stadion” pentru verificarea unui tânăr suspectat că s-a prezentat la proba practică a examenului pentru obținerea permisului auto, sub influența drogurilor. Aparatul utilizat de polițiști pentru testare a indicat faptul că tânărul consumase droguri. Tânărul a fost preluat de polițiști și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Zalău pentru efectuarea testelor de laborator, acestea urmând să confirme dacă tânărul a consumat droguri și în ce concentrație. Polițiștii prezenți la fața locului au declarat că nu s-au mai confruntat de ani de zile cu un asemenea caz al unei persoane care să se prezinte sub influența drogurilor la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Dacă se va dovedi că bărbatul a consumat într-adevăr droguri, bărbatul va fi cercetat penal.
Tot mai mulți drogați la volan
Datele polițiștilor sunt îngrijorătoare. Potrivit agentului șef de poliție Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, numărul cazurilor de conducători auto depistați sub influența substanțelor interzise este în creștere, din păcate.
M.S.
Ați prins 1 ,vai de capu vostru e plin Sălajului de drigati