Armele, scuturile, vestele de protectie si alte echipamente de interventie din dotarea echipajelor de jandarmi au fost incercate, dupa bunul plac, de catre persoanele care au trecut ieri dimineata, pe platoul din fata Prefecturii Salaj. Potrivit unui comunicat de presa remis de Biroul de Informare al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Salaj, activitatea organizata se inscrie in programul manifestarilor dedicate Zilei Jandarmeriei Romane, sarbatorita, in fiecare an, la data de 3 aprilie.
In acest sens a fost amplasat, in locatia mentionata, un punct de informare si de contact sub motto-ul Jandarmeria Romana – 162 de ani de continuitate in slujba cetatenilor, in scopul familiarizarii cetatenilor cu privire la rolul si locul jandarmului in comunitate, atributiile si misiunile executate de jandarmi. La activitate au participat numeroase persoane, intre care se numara zeci de elevi si prescolari. Celor interesati le-au fost prezentate tinute militare, echipamente si materiale de protectie si interventie, precum si o parte din armamentul din dotarea unitatii. De asemenea, au fost impartite pliante cu informatii despre activitatea jandarmilor si au fost prezentate exercitii demonstrative de dresaj cu unul dintre cainii unitatii, se arata in informatia de presa.
Cei mai indrazneti dintre participanti au imbracat si au probat materialele si echipamentele jandarmilor, si-au facut fotografii cu acestia, au aflat cum se executa controlul corporal sumar preventiv, procedura incatusarii, precum si activitatile pe care trebuie sa le execute jandarmul aflat in misiune atunci cand constata savarsirea unei infractiuni.
Astazi, incepand cu ora 12, conducerea Jandarmeriei Salaj, impreuna cu autoritatile locale si judetene, vor participa la un ceremonial militar si religios, urmat de defilarea subunitatilor, la sediul unitatii din Panic. In urma cu 162 de ani, la data de 3 aprilie, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotararea Divanului obstesc, semnand Legiuirea pentru reformarea corpului slujitorilor in jandarmi. Prin aceasta lege s-a dat statut juridic Jandarmeriei, stabilindu-se principiile de organizare si functionare pe intreg teritoriul tarii. In toata aceasta perioada, de la infiintare si pana inprezent, Jandarmeria a fost o arma cu o structura militara, pentru apararea ordinii si sigurantei cetateanului, iar in diferite situatii, fiind nevoita si obligata de legile aflate in vigoare, sa apere integritatea teritoriala a Romaniei.