Daniel Săuca
Am pledat și eu, de-a lungul timpului, și la rubrica de față, pentru modificarea Constituției. Mai ales în ceea ce privește: republică „parlamentară” sau republică „prezidențială”. Acum, așa cum se știe, suntem într-o republică „semi”, nici prezidențială, nici parlamentară, ceva între, pestriț, tipic, de alfel, românesc. De 30 de ani s-a tot povestit pe această temă, cu tot felul de argumente (juridice, politice, istorice etc.), de ce să fie „prezidențială”, „parlamentară” sau să rămână așa cum e acum. Adică, printre altele, președintele să fie ales de popor, nu de parlament. Nici nu știu dacă, până la urmă, are vreo importanță. Oricum, trăim într-o țară blestemată. Și să aibă conducători „speciali”, unul mai „breaz” decât celălalt. Și apoi, nu prea putem ieși din truismul: clasa politică nu poate fi altfel decât cum e electoratul. Sunt curios totuși dacă „marea coaliție” ce o posibil să ajungă la guvernare va modifica legea fundamentală și alte reglementări ce vizează așa-zisa regionalizare și „reforma administrativ-teritorială”. S-a scris deja: s-ar dori, de pildă, comasarea unor comune. Cum și PSD, și PNL, și UDMR sunt „partide ale primarilor”, nu prea cred. E posibil ca povestea modificării Constituției să fi fost pur și simplu aruncată în spațiul public, așa, să avem ce… povesti. Dacă va fi altfel, și, totuși, în anii ce vin, onor liderii patriei vor ajunge la „consensul” schimbării legii fundamentale, eu zic să se aleagă constituții solide, validate, din democrațiile occidentale, și să fie adaptate „specificului” post-mioritic. Probabil nu e cazul să fim din nou „originali”. Până una, alta, să urăm clasei politice conducătoare să pună interesul țării înainte și să termine cât mai repede cu circul politic. Printr-o guvernare pentru români.
Pt politicianul român, începând cu președintele, Constituția este fix-pix, este încălcată cu nonșalanță. Parcă dacă o să fi o nouă Constituție leprele liberale nu o să facă ticăloșii ? Ăștia au ajuns să construiască și o clinică privată din banii statului în timp ce fac gât că nu sunt bani pt majorarea pensiilor și salariilor !