Daniel Săuca
M-am cam săturat de subiectul clasei politice ori de cel al formării unei noi majorități parlamentare. Nu mai vorbesc de „războiul civil” dintre vaccinați și nevaccinați. Ieri, Daniel Hoblea ar fi împlinit 57 de ani. În memoria lui, redau aici câteva fragmente dintr-o carte postumă de publicistică semnată de el, aflată în pregătire la Editura „Caiete Silvane” și pe care intenționăm să o publicăm anul viitor, la împlinirea a doi ani de la trecerea prietenului nostru în lumea umbrelor: „ Întrebat fiind dacă există un măr al discordiei între poeţi, Nichita Stănescu, citez din memorie, a răspuns: «Ei, chiar un măr nu cred, dar o cireaşă a discordiei tot există!» Personalităţi extrem de puternice, poeţii formează o categorie cu totul aparte a umanităţii. Dincolo de temperamente, accidente biografice, afinităţi sau idiosincrazii, de epocile şi regimurile politice în care au trăit, ei au un aer specific, inconfundabil, de făpturi inadaptate, exilate, ce tânjesc după o lume mirabilă, doar de ei ştiută. Indiferent de ocupaţia lor în lumea vizibilă, poeţii îşi vor întinde tentaculele sufleteşti mult dincolo de ea, spre zona tainică a existenţei, spre arheii tuturor lucrurilor şi fiinţelor. Mai mult chiar decât filosofii («Poezia este începutul şi sfârşitul filosofiei» – Hölderlin), ei sunt însetaţi de Obârşie, de mumele Firii, după expresia lui Goethe, de rădăcinile nevăzute din care purced toate”. Pandemia m-a învățat, cred, că dincolo de morțile trupului, de toată nebunia lumii, merită să apreciem și acele persoane speciale care, prin Poezie, prin Cuvânt se apropie, vorba lui Daniel, de „zona tainică a existenței”. Când nimănui nu-i pasă de celălalt, când nimănui nu-i arde de „cultură” (chiar așa, ar fi culmea…), poate fi un exercițiu de sfârșit de săptămână. Un exercițiu care să conteze. Măcar în luminarea, fie și pentru câteva secunde, a „izolărilor” de tot felul.
