Mortul, telefonul și politica

Sună telefonul. Stai, nu răspunde, acum scot mortul din casă, iese și popa! Ți-a trimis mesaj? Dumnezeu să-l ierte! A venit și nefericitul moment să mă duc la înmormântare. Am și eu piticii mei pe creier. Refuz să particip la înmormântările unde mortul este descoperit, să-l vadă lumea. Aici nu stau, plec, ei cu mortul, eu cu treaba mea. La înmormântarea de acum, copârșeul e intact, capacul e pus. Răsuflu ușurat și mă așez undeva, mai în spatele mulțimii. Soarele e pe cer, vremea e frumoasă, cine știe, poate și mortul se simte bine în lumea lui. Întâlnesc câțiva cunoscuți. Îi salut cât pot eu de sobru și mă asigur că masca îmi acoperă gura și nasul. La ușa casei era agitație. Câteva persoane au intrat, iar preotul a început să cânte. Lângă mine era o domniță. Îi sună telefonul mobil în draci. Popa continuă să cânte. Femeia caută disperată în poșetă. Degeaba! Mobilul suna de îl lua naiba. Cel care cred eu că era partenerul femeii s-a înfuriat. Erau agitați. Au găsit și telefonul, tăcere, doar popa se aude. Nu plânge nimeni. Bietul bătrân, probabil că era prea bătrân ca să îl mai plângă cineva. Ce bine, telefonul nu mai face gălăgie. Mă concentrez să-l ascult pe preot. Zicea de viață, de cât de scurtă e clipa care trebuie trăită. Zice fain. Așa de concentrat eram de am început să aud voci. Vorbeau de politică, de Ciucă, de guvern, de trădări și cât de prost e ăla. Partenerii de vorbe nu aveau chef de îngropăciune. Le fac semn să tacă. Simt că mă înjură printre dinți. Ce naiba, miroase a sarmale? Nici nu vreau să mă gândesc. Se apropie un amic. Mă vede și începe să râdă, mă întreabă de sănătate, că de ce am slăbit atât de mult? Îi răspund că o să mor, de aia! S-a prins că îmi băteam joc de el și s-a îndepărtat. Stai, au început iertăciunile, urmează lista. Se aude sirena unei salvări. Alte voci, alte discuții. Nu plânge nimeni, mintea celor prezenți e în altă parte, sună și alte telefoane. Nu mai are nimeni răbdare. Îmi dau seama că nici la înmormântare lumea nu mai are răbdare, vine, stă, privește și vrea să plece rapid. Unii au treabă, au de plătit curentul, alții trebuie să se întoarcă urgent la muncă. Sunt și cei care nu se abțin și fac politică inclusiv la capul mortului. Așa sunt ei, așa sunt eu. Cine sunt eu să bag de vină? Am și eu balele mele și sunt multe! Mă uit și eu la ceas. A trecut de mult de o oră, iar popa nu mai gată. E momentul lui și crede că e ascultat! Pe naiba, nu-l ascultă nimeni. Până și familia e procupată de aranjatul mesei, de colaci, de pachetele cu mâncare. Îmi dau seama că e trist, că nimeni nu mai are timp pentru nimic, că iar ne grăbim spre nicăieri. Se termină slujba. Femeia cu telefonul e nervoasă. I s-a descărcat bateria, gata, nu mai poate suna un ceas, două, până ajunge acasă. Dă-l naibii de mort, telefonul e problema, nu? Îi urăsc pe toți cei care n-au avut un pic de respect pentru mortul din coșciug. Îmi dau seama rapid că printre cei fără respect mă număr inclusiv eu. De ce? Pentru că în loc să stau în liniștea mea, m-am preocupat să-i văd pe alții, să văd ce fac, iar acum vă scriu vouă despre nimic, despre prostie, despre cum a ajuns lumea în ziua de azi. Iertare.