FOTO: https://unsplash.com/photos/1vMz2_MclrM
O casă ordonată și curată este visul oricărei familii. Iar pentru a te bucura de o atmosferă caldă și primitoare, dar și de un mediu de viață sănătos, ar trebui să te ocupi săptămânal de igienizarea locuinței. Tocmai de aceea, îți venim în ajutor cu câteva sfaturi și secrete, care ți-ar putea face misiunea mult mai ușoară, iar astfel, vei avea mereu o locuință bine pusă la punct!
Oprește pătrunderea prafului în locuință
Este destul de obositor să ștergi praful din locuință în fiecare zi, însă, poți face câteva schimbări prin casă, astfel încât să scapi de murdărie mai ușor. De exemplu, poți să așezi câte un covoraș la exterior și unul la interior, chiar la intrarea în locuință, pentru ca membrii familiei, dar și musafirii, să își șteargă încălțămintea. Acestea vor reduce semnificativ cantitatea de praf care pătrunde zi de zi în casă. O dată la două zile poți aspira covorașele și cu siguranță vei observa că nivelul de praf din locuință va scădea considerabil. Este necesar să cureți covorașele pe ambele părți, pentru că praful poate pătrunde prin fibrele lor și poate ajunge rapid pe podea.
Folosește aspiratorul
O metodă eficientă de a menține casa ordonată și curată este folosirea aspiratorului. Cu cât aspiri mai des podelele și covoarele din casă, cu atât mai mult te vei bucura de o locuință curată. Este recomandat să aspiri o dată pe săptămână, fiecare cameră, de la un perete la altul. Însă, în zonele cu circulație mai mare, cum ar fi holul sau bucătăria, poți aspira chiar și de două ori pe săptămână. Atunci când aspiri este indicat să nu te grăbești, astfel încât aspiratorul să aibă timp să extragă tot praful de pe suprafețe.
Fă ordine zilnic
Să faci curățenie în fiecare zi este aproape imposibil, însă, poți să îți aloci câteva minute pentru a face ordine prin locuință. De exemplu, poți mătura prin bucătărie dacă pe podea au rămas firimituri, poți strânge hainele rămase pe pat sau prin baie, sau poți spăla vasele murdare din chiuvetă. În acest fel vei reuși să păstrezi curățenia pentru mai mult timp și te vei putea bucura de un mediu plăcut.
Îmbunătățește calitatea aerului din cameră
Calitatea aerului dintr-o locuință poate fi afectată de mucegai, bacterii, diverși alergeni, dar și de gaze, precum monoxid de carbon, radon sau anumiți compuși organici volatili. Toți acești factori pot provoca alergii sau diferite afecțiuni. Însă acum poți apela la diverse metode pentru a îmbunătăți calitatea aerului pe care îl respiri în locuință. De exemplu, poți folosi aparate odorizante profesionale, cu diferite parfumuri ambientale, sau sisteme de purificare a aerului. Acum găsești o mulțime de rezerve pentru dispenser, așa că poți alege dintr-o gamă variată de arome, de la nuanțe florale, până la note fructate sau parfumuri fresh.
Un alt lucru pe care îl poți face este eliminarea surselor de alergeni, printr-o curățenie bine făcută săptămânal. Mochetele, covoarele, cuverturile, husele, pernele și lenjeria de pat pot fi un adăpost ideal pentru acarieni, alergeni și praf, așa că ar fi ideal să le poți curăța în fiecare săptămână.
O igienizare regulată este esențială pentru a îmbunătăți calitatea aerului, însă, acum poți apela și la alte trucuri. Poți înlocui covoarele cu fir lung, optând pentru cele cu fir scurt, care nu rețin atât de mult praf. Poți curăța textilele din casă cu un aspirator cu filtru HEPA, pentru a elimina o mare parte din bacterii. Și poți acoperi canapeaua cu o husă specială, detașabilă, care poate fi spălată în fiecare săptămână.
Respectă un plan pentru curățenie
Dacă vrei ca igienizarea casei să fie cât mai eficientă și rapidă, atunci ar fi indicat să te organizezi și să urmezi un plan bine stabilit. Poți începe curățenia în încăperile cel mai des folosite, cum ar fi baia, bucătăria și sufrageria, pentru că acolo vei avea cel mai mult de muncă.
Este esențial să începi curățenia de sus în jos, astfel încât podelele să fie ultimele. Pentru că altfel, praful se va depune înapoi pe pardoseală, după ce ai aspirat, și va fi nevoie să iei curățenia de la capăt.
Așadar, acestea sunt doar câteva trucuri de care poți ține cont, pentru a avea mereu o casă ordonată. Curățenia poate fi planificată, însă poate fi și spontană, mai ales dacă ai câteva ore libere într-o zi, de care poți profita pentru a face ordine prin casă. Igienizarea este cel mai important pas pentru o locuință curată și ordonată, așa că nu ar trebui să îți lipsească niciodată produsele de curățenie, precum mopul, aspiratorul, mătura, fărașul, lavetele, bureții și soluțiile dezinfectante.