Râdem și glumim, dar de pandemie nu trebuie să ne batem joc. Sigur, pandemia este cea care își bate joc de noi sau de unii dintre noi. Efectele stresului, agitației și nervilor întinși la maximum se resimt și în proceduri, în activități sau în activitatea de zi cu zi. Un cititor ne-a relatat că fiica sa, în vârstă de 3 ani, ar fi primit o decizie de carantinare (după zece zile!!) pentru că este contact al unei persoane ce a fost confirmată cu Covid-19. Pe document este scris foarte clar faptul că urmează carantinarea și pentru puiuțul de trei ani. Toate bune și frumoase. Numai că, mai spun sursele noastre, în același document, copilului i se cere acceptul pentru carantinare, iar locul pentru semnătură pe document este evident. Nu știm de când minorii pot semna documente oficiale, dar viitorul sună bine la DSP Sălaj! Hai, noroc și multă sănătate!
M. S.
Muncesc dsp pe rupte dar e debandada . La salarii campioni