În perioada 16-22 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău și cei ai secției arondate au aplicat peste 700 de sancțiuni contravenționale, din care aproape 200 au fost pentru nerespectarea măsurilor privind prevenirea răspândirii COVID-19. Suma totală a sancțiunilor aplicate în săptămâna analizată a fost de peste 100.000 de lei. De asemenea, au fost reținute peste 20 de permise de conducere și 9 certificate de înmatriculare. Structurile au soluționat 26 de dosare penale, pe care le-au înaintat unității de parchet competente.
În cadrul activităților întreprinse, zilnic polițiștii au acționat pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 și au instruit operatorii economici, în special pe cei din domeniul HORECA cu privire la măsurile dispuse de autorități.
M. S.