Câştigul salarial mediu nominal brut, pe total ţară, în luna august a anului în curs a fost de 5.688 de lei, mai mic cu 95 de lei, comparativ cu luna iulie. Cel puţin asta indică un ultim raport emis de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Sălaj emis în cursul acestei săptămâni. În luna august câştigul salarial mediu nominal net, pe total țară, a fost de 3.487 de lei, în scădere față de luna precedentă cu 58 lei (‐1,6 la sută). Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu nominal net s‐a înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației, inclusiv activități de servicii informatice, 8377 de lei, iar cea mai mică în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 1957 de lei. În luna august, în majoritatea activităților din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). Potrivit sursei citate, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție, încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici față de medie, în unele activități economice. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni – diviziuni s‐au înregistrat, în următoarele sectoare: extracția cărbunelui superior şi inferior (‐20,9 la sută); fabricarea altor mijloace de transport (‐11,1 la sută); fabricarea substanțelor şi a produselor chimice (‐10,5 la sută); intermedieri financiare, cu excepția activităților de asigurări şi ale fondurilor de pensii (‐6,9 la sută); depozitare şi activități auxiliare pentru transporturi (‐6,7 la sută); tranzacții imobiliare (‐6,4 la sută); tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor (‐6,0 la sută); fabricarea produselor textile (‐5,8 la sută); activități de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale) (‐5,7 la sută); fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (‐5,5 la sută).
Foto cu caracter informativ