Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin va fi sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 15, gazda unei serate culturale care îi va avea ca invitați pe istoricii Marius Oprea și Cristina Liana Pușcaș. Evenimentul, organizat de Asociația Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Mișcarea pentru Regat și Coroană Pecica, Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Oradea şi Editura Ratio et Revelatio, va fi completat și de un spectacol muzical dedicat centenarului Regelui Mihai I al României. După cum a explicat preotul Cristian Borz, curatorul Casei Memoriale “iuliu Maniu”, în deschiderea evenimentului, renumitul istoric Marius Oprea va susține o prelegere intitulată „Arheologia crimelor comunismului – în căutarea poporului pierdut”. Marius Oprea s-a născut în anul 1964 în Tîrgoviște a studiat istoria la Universitatea din București și este autorul unei teze de doctorat cu tema „Rolul și evoluția Securității (1948‑1964)”. A creat, în decembrie 2005, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, pe care l‑a condus până în anul 2010. Este autorul a numeroase cărți privind istoria Securității și crimelor comunismului: „Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente: 1949‑1989”, a coordonat volumul „Securiștii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliție politică și a publicat, în colaborare cu Stejărel Olaru, respectiv „Ziua care nu se uită. 15 noiembrie 1987, Brașov (în colaborare cu Flori Bălănescu și Stejărel Olaru); „Chipul morții: în dialog cu Vladimir Bukovski despre natura comunismului”, „Bastionul cruzimii. O istorie a Securității (1948‑1964) etc. De asemenea, în partea a doua, cercetătorul Cristina Liana Pușcaș își va lansa volumul „101 chipuri ale suferinței în Bihorul carceral comunist”, apărut la Editura Ratio et Revelatio în colecția Historia. Cristina Liana Pușcaș este doctor în Istorie (Universitatea din Oradea), muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, lector univ. dr. la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Specializarea Jurnalism din cadrul Universității din Oradea, președintele Asociației „Cei 40 de Mucenici”. A scris: „Iadul roşu în orașul de pe Criş. Penitenciarul Oradea în perioada comunistă (1945-1977)”, „Bihoreni cu care ne mândrim” şi Rezistență anticomunistă în întrebări şi răspunsuri. Este realizatoarea „Memorialului Rezistență și Represiune în Bihor”, a documentarului video „Locuri ale memoriei: Lagărul, Securitatea și Penitenciarul din Oradea” şi a seriei de filme documentare „Uitarea înseamnă o nouă condamnare”. În încheiere va fi susținut un spectacol muzical dedicat centenarului Regelui Mihai I al României, cu participarea pianistei Carmen Stettner și a sopranei Maria Nicoleta Brola.
O nouă ofensă la adresa sfinxuluin sunt invitați regaliști + o lepră oprea. E bine de știut că Maniu a fost condamnat la o grea pedeapsă de judecătorii regelui, sentința începe așa, În numele MS Regele Mihai I … Și nu a fost condamnat întâmplător, Maniu sfidase casa regală și a refuzat particiarea la încoronarea lui Ferdinand de la Alba, avea motivele lui legate de religie !