Motto: „Pentru mine vârsta lăuntrică este echivalentul frumuseții și copilăriei din om.” (Ion Cocora, poet și cronicar dramatic)
Revista „România literară” nu se dezminte. Mă refer, în acest caz, la faptul că o tradiție începută și care s-a dovedit una cu mare audiență în rândul cititorilor ei este continuată. Este vorba despre organizarea periodică a unor anchete în rândul scriitorilor pe diverse teme specifice domeniului lor. Cea mai recentă a avut ca temă: „Despre vârsta lăuntrică ”. Rezultatele ei au și fost făcute cunoscute în numărul dublu, 37-38, din 4 septembrie 2021. În prezentul text, ne propunem să-i invităm pe cititorii revistei/pe iubitorii de literatură despre principalele aspecte/idei/opinii/ păreri/ viziuni exprimate în răspunsurile scrise ale celor 38 de scriitori ce-au format eșantionul ales pentru acest sondaj de opinie.
Tema cercetării a fost propusă de scriitorul Gabriel Chifu, directorul Fundației „România literară”, iar demersurile necesare pentru realizarea propriu-zisă a acesteia a fost coordonată de scriitorul Cristian Pătrășcoiu, cel care în prezent ia cele mai multe interviuri scriitorilor și le publică în mai multe reviste de cultură din România. Invitația de participare la această investigație literară le-a fost adresată celor aleși în scris și le-a solicitat „să vorbească despre vârsta lăuntrică/sufletească. Atunci când priviți lumea din jur, dumneavoastră cum vă închipuiți, cum simțiți, câți ani vi se pare că aveți, mai mulți sau mai puțini decât în cartea de identitate?”
Propunătorul temei, scriitorul Gabriel Chifu, romancier, poet, a prefațat noul demers al publicației printr-un puzzle intitulat „Despre vârsta lăuntrică”, în care, la întrebarea „Câți ani simt că am?”, a prezentat cele trei vârste pe care fiecare om le are: „vârsta strict statistică, oficială după calendar, după datele înscrise în cartea de identitate; apoi vârsta efectivă, biologică, dată de gradul real de uzură al organismului nostru ; în fine, avem și o vârstă lăuntrică/ sufletească: aceasta arată cât de vârstnici sau de tineri suntem, ci cât de vârstnici sau de tineri ne simțim.” Luându-se pe sine ca exemplu, scriitorul spune: „La un moment dat, am rămas țintuit într-un anume punct, cam pe la vârsta de 40 de ani. Nu am mers mai departe. Nu cunosc din ce cauză s-a petrecut oprirea asta în timp. Dar din acest unghi văd eu lumea, oamenii și întâmplările, mari sau mici.”
Cele 38 de răspunsuri ale scriitorilor din eșantionul ales sunt deosebit de captivante, unele surprinzătoare, toate, însă, punctuale, neprotocolare, adevărate spovedanii. Dintre ele, am selectat pentru cititorii revistei doar câteva. Ca orice alegere, mai ales când o face o singură persoană, ea este subiectivă. Pentru o mai bună delimitare și cunoaștere a problemelor, le-am grupat tematic.
I. Cum au apreciat scriitorii tema propusă?
– Dan Stanca: „Mi se pare aceasta o idee formidabilă. Omul ar trebui să dea tot mai mult atenție vârstei lăuntrice fiindcă doar de aici izvorăsc miracolele.”
– Nicolae Jinga: „Tema e fabuloasă și inepuizabilă …Vorbind despre lăuntrul nostru, e cum am vorbi despre partea nevăzută a lunii.”
– Andrea H. Hedeș: „O întrebare fascinantă, mai ales pentru un scriitor.”
-Ileana Roman: „Problema vârstei omului care trece odată cu timpul… este deci a tuturor și a fiecăruia după cum devine. ”
– Daniel Cristea- Enache: „Ce idee frumoasă de anchetă!”
II. Vârsta lăuntrică în viziunea scriitorilor de azi
– Gheorghe Grigurcu: „Cred că vârsta lăuntrică este una nativă. Reprezentând o modalitate de identificare a individului cu sine, ea reverberează unicitatea acestuia în sferă intimă…”
– Nicolae Jinga: „Vârsta mea lăuntrică este și umană, în cadrul ei terestru, și cosmică, și galactică, dar și a eternității asumate.”
– Ion Cocora: „Vârsta lăuntrică e, poate, cea mai creatoare din partea văzută și nevăzută a ființei noastre. E rațiune de supraviețuire și dovadă de plin sufletesc.”
– Gabriel Coșoveanu: „Un soi de vârstă atemporală, cu a cărei scurgere tu ești vremelnic părtaș.”
– Dan Stanca: „Mizarea pe vârsta lăuntrică, adică pe vârsta duhovnicească, este colosală. Mizăm pe vârsta lăuntrică pentru a nu mai simţi cât de grea este carcasa biologică.”
III. Scriitorii despre vârsta lor lăuntrică
– Adrian Alui Gheorghe: „Ca scriitor ai, părelnic, vârsta sentimentelor tale… Sunt la vârsta la care îmi permit să am orice vârstă îmi pot imagina.”
– Savu Popa: „În ce mă privește, mă ghidez după spusele lui Gabriel García Márquez, conform cărora vârsta nu e cea pe care o ai, ci aceea pe care o simți.”
– Adrian Lesenciuc: „Mă simt tânăr în spirit, adică vârsta mea lăuntrică coboară cu câțiva ani față de cea din actul de identitate.”
– Horia Gârbea: „Mă simt în fiecare împrejurare la altă vârstă decât cea din buletin.”
– Constantin Zaharia: „Cel care scrie, înrobit de viciul și pasiunea literaturii, nu are o vârstă anume…El are vârsta înflăcărării sale, care este durata flăcării.”
– Adrian Popescu: „Mă simt exact la vârsta pe care o am, una a bunicului, trăiesc anii maturității depline cu toate dezavantajele și bucuriile… Da, între 35 și 60 de ani mă simțeam lăuntric neatins de timp, așa cum nu mă mai simt azi, dar nu am niciun regret.”
– Vasile Spiridon: „Am de trei ori vârsta la care Rimbaud și Labiș terminaseră tot ce avuseseră de spus și aproape dublul aceleia la care Eminescu încetase actul creator…Îmi place să cred că vârsta lăuntrică pe care o simt acum este aceea a maturității depline…”
– Daniel Cristea-Enache: „În ce mă privește, felul în care îmi văd eu vârsta lăuntrică nu diferă de felul în care sunt privit de ceilalți…Omul e cum e: uneori într-un fel, alteori în altul – și a te lăsa în voia propriei interiorități, a nu pretinde că ești altceva decât ești e pentru mine o garanție a sincerității și onestității…În concluzie, la 47 de ani, sunt un critic bătrânicios și un bărbat copilăros, ca să fie toată lumea mulțumită, eu inclusiv. ”
– Irina Petraș: „Să socotim: curiozitatea intelectuală nu mi-a scăzut deloc…N-a secat nici pofta de râs de toate ale lumii…Că îmbătrânesc nu mi s-a părut niciodată o dramă. E chiar definiția unei vieți lungi. Mi-am păstrat mereu o doză de neseriozitate, de joc, de haz de necaz…Să te știi provizoriu și trecător, dar să ai și orgoliul de a lăsa urme ale acestei treceri fugare. Așadar, am vârsta mea dinăuntru şi chiar arăt, pentru mine, pe măsura acestui interior, nu cum se vede în oglindă.”
– Hanna Bota: „ Nu mă simt mai tânără decât sunt, nu mă simt mai în vârstă decât arăt, ci mă simt, cu o anume parte a mea, dincolo de timp.”
Alți respondenți își sintetizează vârsta lăuntrică astfel : „Un fel de matur de categorie mijlocie-mică”; „Între a fi și a nu mai fi”; „Puer senex”; „O vârstă fără vârstă”; „Vârsta prozei” ; „Mi-am oprit demult ceasul interior”; „Locul la care dospește vârsta în mine”; „Mai bătrân decât vârsta aurorală” etc. , etc.
În loc de concluzii, câteva gânduri matinale
Acest text l-am conceput ca pe unul informativ de tip colaj, parțial adnotat. După o atentă lectură a răspunsurilor la ancheta „României literare”, câteva gânduri matinale doresc să țină locul unor concluzii pertinente ale unui specialist în literatură sau psihologie. Cum eu nu-s decât un dascăl de citire, nu-mi permit mai mult să transmit. Așadar, o anchetă literară pe o temă de mare sensibilitate, dar și de-o mare importanță și actualitate, reușită. De ce? Pentru că a fost bine concepută și desfășurată. Reușita o dovedesc răspunsurile punctuale, pertinente, explicite, motivate, neconvenționale, fără reticențe, îmbrăcate într-un limbaj informal, dar plin de responsabilitate. Respondenții s-au uitat în propria oglindă, întreagă și curată , și-au privit atenți și fără narcisism chipul vârstei lăuntrice și ni l-au transmis on-line și nouă, cititorilor. Eșantionul invitaților la cercetare/sondaj de opinie a fost bine structurat-reprezentanții ai literelor române actuale din multe generații, de sexe diferite, din domenii diverse ale artei cuvântului, din orientări estetice clasice sau mai actuale, ceea ce permite formarea unei imagini cât mai credibile asupra vieții interioare/sufletești a multor literați contemporani. Veridicitatea celor cuprinse în minieseurile de răspuns este ușor vizibilă în naturalețea celor transmise, de absența oricăror reticențe în a ne invita pe noi, prezumtivii cititori, să accedem în intimitatea ființei interioare a fiecărui respondent.
La ce folosește și cui un astfel de studiu?
Este o formă de a-i cunoaște cum sunt și, mai ales, ce simt, ce gândesc o bună parte dintre scriitorii contemporani români. Au pătruns astfel până la izvorul lăuntric din care se nasc creațiile literare actuale. Ne-am dat seama dacă ei sunt sau nu contemporani cu noi, dacă trebuie să fim optimiști privind prezentul și viitorul literaturii noastre. Rezultatele anchetei au rol nebănuit de benefic în a demistifica statutul scriitorilor. Ele sunt și un barometru al potențialului creator și sufletesc al scriitorilor.
Aș propune colectivului redacțional al revistei „România literară” să găsească modalități de a valorifica rezultatele unor astfel de cercetări, să nu se încheie totul odată cu difuzarea prin revistă a răspunsurilor. Calitatea apreciabilă a răspunsurilor /ideilor/părerilor sau propunerilor făcute este una sporită și de varietatea stilistică în care sunt redactate opiniile solicitate, factura personalizată a textelor primite. Doar câteva exemple însoțite numai de numele unor autori. Îmbrăcate în stil narativ, deci epicizate, și ideile abstracte devin accesibile (Ileana Roman, Marcel Vișa, Andra Mateucă); sinceritatea, ludicul și umorul, ingrediente ale exprimării captivante și reconfortante (Irina Petraș, Daniel Cristea-Enache); reflexivitatea stilistică-formă de penetrație în „jocul secund” al realității (Gheorghe Grigurcu, Ion Cocora, Vasile Igna); preferința pentru imaginile plastice, un mod de a privi lumea prin ochii mai multor creatori de frumos artistic (Vasile Spiridon, Nicolae Jinga, Răzvan Voncu, Dan Stanca); exprimarea de tip rezumativ, marcă a harului de a ști să pui punctul pe „i” (Radu Voncu, Vasile Spiridon, Adrian Lesenciuc) etc.
Și totuși! Dintre toate răspunsurile cel mai mult mi-a plăcut cel semnat de Răzvan Voncu, redactorul–șef al revistei. Reproduc, în final, o secvență de-o densitate ideatică și de-o expresivitate de-a dreptul de luat model pentru orice comentariu critic, unul menit a decripta textul literar și de-a argumenta o judecată cu valoare conclusivă. După părerea mea, dacă măcar o parte din inflația de critici literari din România ar scrie într-un asemenea mod despre literatură și numărul cititorilor ar fi, cu siguranță, mai mare.
„Cel mai tânăr poet român este astăzi Tudor Arghezi: în raport cu tinerețea sa spirituală și poetică, tinerii <<biologic>> literatori de azi sunt niște cuminți bătrânei culturali, care rostogolesc clișee și mici trăiri șablonarde, pe care nu știu să le pună în versuri. Tinerețea în literatură nu se măsoară nici după buletin, nici după intensitatea injuriei la adresa celor de dinainte, ci după prospețimea viziunii, îndrăzneala lucid asumată de a rupe barierele estetice și, nu în cele din urmă, capacitatea de creație.” (Răzvan Voncu)
profesor Octavian Guțu
