Da, unii l-au poreclit „doctorul de jeepuri” și bine au făcut! Lui Alin Gâmbuluț i se potrivește această poreclă, nu de alta, dar prin mâini îi trec săptămânal motoare din întreaga țară. Preferă marca Jeep. E treaba lui, iar noi îl respectăm. Îi place mașina asta și gata. Boală grea, ce mai! Unii plătesc 60.000-70.000 de euro pentru un Jeep nou, iar a doua zi îl aduc în garajul lui Alin pentru modificări. V-am spus că e boală grea!
Pe Alin l-am întâlnit prima oară acum 6 sau 7 ani. Profesorul Gadiel Zaharie este „vinovat”. Mi-a povestit la telefon despre un tip pasionat de mașini de teren, un jibouan care modifică, repară și pregătește diferite autovehicule pentru drumuri dificile. A urmat participarea la o ieșire prin pădure alături de niște „nebuni” faini, toți îndrăgostiți de marca „Jeep”. A fost prima oară când am spus perfect rugăciunea „Tatăl nostru” pe bancheta din spate a unei asemenea mașini. Șoferul, un bucureștean, fuma, în stânga mașinii era prăpastie, în dreapta un perete stâncos. Omul era liniștit în timp ce îmi povestea că motorul i-a crăpat ultima oară pe un vârf de deal. Nu știu cine mi-a ascultat rugăciunea, dar am ajuns teferi la șosea. Picioarele îmi tremurau, dar mașina continua să toarcă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Alin era în elementul lui. Conducea un fel de mașină de teren cu care îi scoatea pe ceilalți din încurcătură. Intra unul cu un ditamai SUV-ul în noroaie și trebuia să vină Alin. El era salvarea. A mai trecut un an și am vorbit iar. Era o treabă serioasă. Alin și prietenii săi și-au încărcat jeepurile cu alimente și jucării pentru a le duce în zone greu accesibile, acolo unde drumurile nu sunt practicabile în zilele ploioase. „Noi suntem o familie, ne ajutăm. Aici nu poți rezista dacă nu înțelegi că suntem o echipă, suntem prieteni, ne cunoaștem, îndrăgim mașinile”, mi-a spus atunci Alin. Simțeam la el un fel de aroganță, dar m-am înșelat. Omul acesta își concentrează aproape toată energia în pasiunea sa: mașinile.
Monstrul cu motor „Hemi”
Anul acesta l-am întâlnit din nou pe Alin! M-am dus la el în atelier. Ce să vezi? Pe capota unui bătrân model „Willys” se odihneau câteva sticle de cola. Se potriveau perfect în decorul din care nu lipseau verdele militar , mirosul de ulei și urmele de vaselină. Am intrat. În stânga se odihnea un Cadillac Deville din 1982. Mașina, de culoare crem, inspira măreție. Și e mare la propriu pentru că are un motor pe benzină, un „V8” de 4.200 de centimetri cubi, benzină. „Mașina are aer condiționat, motorul dispune de sistem de injecție, scaune electrice, oglinzi electrice, pilot automat. Sunt multe dotări care nu există nici pe anumite modele din zilele noastre. Aici, în spate, vedeți un mostru. Vreau să cred că este lucrarea mea de diplomă. Este un Wrangler-Rubicon din 2010 pe care o să-l modificăm. I-am pus un motor <Hemi> de 5.700 de centimetri cubi, are peste 300 de cai putere, fără modificări, are cutie automată cu cinci trepte, lucrăm și la modificarea axelor, a transmisiei. Anvelopele sunt de 42 de inchi”, mi-a spus Alin. L-am întrebat de prețul acestor anvelope. Am greșit, evident! Nu trebuia să-l întreb. „Nu trebuie să mă întrebi asta în acest atelier”, mi-a spus Alin în timp ce râdea și completa: „în cazul meu, viața a apărut prima, iar apoi au venit mașinile”. Monstrul cu motor pe benzină va prinde viață cât mai curând. L-am rugat pe Alin să mă scoată la o plimbare, o drumeție în care să nu fiu obligat să mă rog iar pe bancheta din spate. Alin râde, desfacem o cola, ne răcorim și ne strângem mâna prietenește. Motoarele rămân sub prelată. Parcă îl așteaptă pe Alin, doctorul de jeepuri.
