Muzeul Județean de Istorie și Artă (MJIA) Zalău invită publicul la expoziția ”Din os și corn. Piese arheologice preistorice din materii dure animale descoperite în Sălaj”. Vernisajul va avea loc joi, 16 septembrie, începând cu ora 14, la sediul instituției. ”Osul și cornul au fost printre cele dintâi materiale folosite de oamenii preistorici pentru a confecționa unelte, arme sau podoabe. Acolo unde condițiile de păstrare în sol au fost cele prielnice, obiectele realizate din aceste materiale s-au păstrat timp de mii de ani, până în zilele noastre. Prelucrarea materiilor dure animale, cum le numesc specialiștii, nu este deloc simplă și necesita cunoștințe complexe și o îndemânare pe măsură. Tehnicile de prelucrare s-au perfecționat în decursul timpului și, în multe cazuri, avem de-a face cu realizări de mare finețe și migală. Expoziția își propune să-l introducă pe vizitator în atmosfera acestei străvechi îndeletniciri, meșteșug și artă deopotrivă, prin intermediul unor piese reprezentative, confecționate din materii dure animale, descoperite în decursul ultimelor două decenii în cercetări arheologice derulate în trei situri din zona Sălajului”, a spus dr. Ioan Bejinariu, arheolog MJIA Zalău și curatorul expoziției. Expoziția face parte din proiectul ”Beciul Cultural” – un spațiu expozițional inedit, situat în subsolul clădirii Muzeului și pe care reprezenentanţii instituţiei de cultură sălăjene încercă să îl pună în valoare prin organizarea de activități culturale. Expoziția ”Din os și corn” va fi deschisă publicului vizitator până în 15 octombrie.