Prof. Florin Morar, directorul C.N.S. Zalău: „Peste 90 la sută din personalul nostru didactic este vaccinat”

Vacanța de vară a ajuns la final, mii de elevi sălăjeni urmând să înceapă luni școala. Pregătirile sunt și ele pe ultima sută de metri. Sălile de clasă sunt aranjate, sunt analizate problemele, lipsurile, se caută soluții.

La Colegiul Național „Silvania” din Zalău, pregătirile pentru noul an școlar sunt pe final. Au fost luate toate măsurile necesare pentru reluarea cursurilor la clasă. „Suntem pe ultima sută de metri în privința pregătirii pentru începerea noului an școlar. Suntem de o săptămână la școală cu întreg colectivul de cadre didactice și personalul administrativ astfel încât, pe 13 septembrie, luni, când elevii se întorc la școală, să găsească săli curate și manuale pe bănci. Ne aflăm în Corpul B, un corp renovat, este clădirea în care avem toate sălile de clasă pentru gimnaziu. Școala noastră are patru clase de gimnaziu, sunt clase de excelență. Deja avem două generații care au încheiat acest ciclu gimnazial, sunt elevi cu rezultate de excepție. Din cauza pandemiei, de anul trecut noi folosim doar bănci modulare, în aceste săli putem respecta distanțarea regulamentară”, a declarat directorul Colegiului Național „Silvania”, prof. Florin Morar.

Tot mai mulți elevi vaccinați

„Fiecare elev are propriul său loc în sala de clasă, elevii nu schimbă locurile între ei. Încercăm să le oferim elevilor condiții propice pentru a sta departe de eventualele cazuri de coronavirus. În școala noastră este o situație mai aparte pentru că avem între 92 și 93 la sută din profesori vaccinați. Foarte mulți elevi avem vaccinați, mai ales cei cu vârsta de peste 16 ani. Procentul elevilor vaccinați este undeva la 60 la sută și apreciem că suntem pe drumul cel bun. Nu ascund faptul că ne dorim să stăm la școală în format fizic cât mai mult cu putință”, a mai spus profesorul Florin Morar.

Concurență pentru excelență

Și în acest an, admiterea în clasele gimnaziale de excelență din cadrul Colegiului Național „Silvania” din Zalău s-a bazat pe concurență, o concurență constructivă. „Este clar că la noi vin cei mai buni elevi ai județului Sălaj, iar noi trebuie să ne ridicăm la pretențiile lor, pentru ca la finalul stagiului liceal, acești elevi să fie admiși la cele mai bune facultăți din țară. Vreau să vă dau un exemplu. În acest an, la clasa a cincea am avut disponibile 28 de locuri pe care s-au înscris 73 de candidați. Noi am dat un examen pentru ca elevii să poată intra la școala noastră, în clasa a cincea. Și în privința liceenilor ne-am pregătit. Avem laboratoare dotate, unele au aparatură modernă, performantă. Le-am pregătit deja acele seturi de manuale.  Încercăm să le oferim cele mai bune condiții necesare. Nu toate sălile de clasă sunt renovate, dar sunt foarte curate”, a încheiat Florin Morar.

 

Leave a Comment