Peste 400 de amenzi în valoare de 67.180 de lei au fost aplicate de poliţiştii sălăjeni pe drumurile din judeţ în doar şapte zile, în perioada 27 august – 2 septembrie. Sancţiunile au fost aplicate în cadrul unei acţiuni care a vizat siguranţa rutieră a tuturor participanţilor la trafic, prevenirea accidentelor de circulaţie grave şi menţinerea unei atitudini prudente în trafic. De asemenea, pentru abateri contravenţionale grave, sancţionate de lege şi cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, au fost reţinute 23 de permise de conducere, dintre care 11 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, cinci pentru nerespectarea regimului legal de viteză, patru pentru neacordare de prioritate pietoni, unul pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi unul pentru neprezentarea în termenul de 24 de ore la sediul poliţiei ca urmare a producerii unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. În perioada precizată poliţiştii au constatat şi şase infracţiuni, trei dintre acestea fiind conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.