Cei peste 142 de pompieri, din care opt din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ISU “Porolissum” Sălaj, care au luat drumul Greciei în cea de a doua misiune de sprijin acordată de România pentru stingerea incendiilor s-au reîntors în ţară. Cei opt pompieri sălăjeni care au luptat în sprijinul omologilor eleni sunt: locotenent colonel Florin Opriş – comandantul Detaşamentului Zalău aflat la a doua misiune în Grecia, plutonier adjutant şef – Istvan Domocos, plutonierii adjutanţi Andrei Maior şi Lucian Călin Groza, plutonierii majori Florin Vaşvari şi Cătălin Ionuţ Pop şi plutonierii Sergiu Radu Ştirb şi Raul Alexandru Feşteu, cadre cu o amplă experiență pe latură operativă. Modulul a fost constituit din: 142 de pompieri, opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, un autocar de intervenție, precum, dar și alte mijloace de sprijin logistic, printre care o dronă folosită pentru survolarea zonelor în care au intervenit. Salvatorii plecați în sprijin în Grecia, care au format cel de al doilea modul şi care s-au reîntors în ţară sunt de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență și de la 16 inspectorate pentru situații de urgență din: București-Ilfov, Alba, Argeș, Bihor, Cluj, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Vâlcea și Timiș.
Pompierii români din Grecia au avut misiunea de a asigura protecția a trei localități din zona Attica. Salvatorii au acţionat pentru limitarea flăcărilor astfel încât propagarea incendiilor să nu pună în pericol comunitățile. „După o misiune care a durat zece zile, timp în care au ținut piept incendiilor din regiunile Vilia și Megara, pompierii salvatori plecați în sprijinul omologilor eleni, au revenit în țară. La fel ca data trecută, s-au întors toți sănătoși! Cinste vouă, dragi colegi!”, este mesajul reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.