Numărul salariaţilor din judeţul Sălaj este în creştere. Potrivit ultimului raport emis de Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj cu privire la „principalii indicatori economico-sociali ai judeţului în luna iunie 2021”, la finalul lunii precizate efectivul de salariaţi a fost de 52.066 de persoane, în creştere cu 121 de persoane (+0,2 la sută) față de luna mai a anului în curs şi cu 1.056 de persoane (+2,1 la sută) față de luna iunie a anului trecut. În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal brut, în luna iunie a anului în curs, în judeţul Sălaj, acesta a fost de 4.485 de lei/persoană, în creștere cu 0,1 la sută față de luna mai şi cu 6,8 la sută față de luna iunie a anului trecut. De asemenea, câştigul salarial mediu nominal net, în luna iunie, a fost de 2.787 de lei/persoană, mai mare cu 0,3 la sută față de luna mai şi cu 6,1 la sută față de luna iunie a anului trecut. Potrivit sursei citate, indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net pe total județ şi indicele prețurilor de consum pe total țară, în luna iunie a anului în curs, a fost de 100,03 la sută față de luna mai a anului în curs şi de 102,1 la sută față de luna iunie a anului trecut.
Foto cu caracter informativ