Sute de motociliști din mai multe județe au participat începând de vineri și până ieri la ediția din acest an a „MMC Biker’s Fest”, eveniment organizat de Asociația „Meseș Moto Club” din Zalău. N-au lipsit concertele de blues, jazz, rock, iar motoarele au fost însoțite de povești cu și despre pasiunea unor oameni pentru care motocicleta înseamnă libertate, poate chiar un stil de viață.
Festivalul a început vineri, organizatorilor fiindu-le puțin teamă de condițiile meteorologice nefavorabile. Din fericire, vremea a ținut cu organizatorii, iar distracția a început la ștrandul din apropierea orașului Șimleu Silvaniei unde motocicliștii au început să-și facă apariția.
„Îmi este foarte dragă motocicleta. Aș dormi cu ea dacă s-ar putea!”
Printre participanți l-am întâlnit și pe Stelian Ruge, un orădean pentru care motocicleta a ajuns o parte din viața sa. La 67 de ani, Stelian poartă teniși, vestă din piele cu simboluri de cluburi sau mărci de motociclete. Ne-am poziționat lângă motorul său, un Triumph de care spune că este îndrăgostit. „Motocicleta a apărut în viața mea în anul 1972, iar acum am 67. De atunci suntem nedespărțiți. Am avut mai multe motociclete de-a lungul timpului, în special motoare rusești. Mergeam în excursie cu motocicleta, mulți ani am procedat așa. Motocicleta s-a integrat în viața noastră. De exemplu, acum zece zile m-am întors din turul României pe motocicletă. Am parcurs aproximativ trei mii de kilometri. Eu prefer motocicleta, n-am mașină și nici permis categoria B. Îmi este foarte dragă motocicleta. Aș dormi cu ea dacă s-ar putea! Locuiesc la bloc și n-am spațiu. Dacă aveam casă, e clar că o puneam lângă patul meu. În urmă cu o lună, carnetul meu de conducere a expirat. Am niște probleme cardiace și îmi era teamă că nu o să mi-l prelungească. Am trecut prin analize medicale, am fost evaluat de niște comisii de specialitate, iar permisul meu a fost prelungit pentru încă zece ani. Am fost cel mai fericit om! Vă dați seama, dacă îmi luau jucăria asta frumoasă? Pentru mine era o tragedie”.
O altă motocicletă, o altă poveste.
Emil Blejan este un alt participant la festival. A venit cu motocicleta sa, o Honda Goldwing de 1500 de centimetri cubi, un motor cu șase cilindri. „Am 61 de ani, aici ne simțim bine împreună, motocicleta mea este destul de veche, are 33 de ani și i se spune <autobuzul> pentru că este mare și confortabilă. Are sistem audio, pilot automat, sistem de mers cu spatele, este o motocicletă de drum lung. Motocicleta a apărut în viața mea pe vremea când eram copil. Am început cu o Mobra și am avut nenumărate motoare de-a lungul timpului. Pentru mine, motocicleta este o plăcere, poate chiar un stil de viață. Nu exagerez când spun că motocicleta înseamnă libertate. Pentru noi, motocicliștii, viteza se schimbă în fiecare minut, mirosul, peisajul, temperatura. Pe toate acestea nu le simți din mașină. Motocicleta mea are inclusiv o cutie de portbagaj cu o capacitate de 110 litri. Pot merge în călătorii, acolo unde îmi doresc și când doresc. Într-o singură zi am parcurs peste 900 de kilometri. A fost deosebit”, mi-a spus Emil în timp ce își privea motorul cu admirație.
Dor de socializare, de revedere
Gadiel Zaharie este președintele Asociației „Meseș Moto Club” și crede că asemenea evenimente nu înseamnă doar petrecere și socializare, ci și o altfel de culturalizare. Nelu Brindea, cunoscutul motociclist sălăjean, s-a numărat printre cei care au avut grijă ca evenimentul să se desfășoare în condiții bune. Este motociclist de zeci de ani, fiind o perioadă lungă de timp președintele Meseș Moto Club Zalău și organizatorul a nenumărate evenimente la nivel local și național. A fost de părere că asemenea evenimente încheagă prieteniile existente între motocicliști. Pe parcursul celor trei zile n-au lipsit petrecerile, demonstrațiile pe două roți, poveștile despre motoare și speranța în vremuri mai bune, vremuri în care condițiile sanitare să permită organizarea evenimentelor cu public.