Autorul unui furt, care a avut loc în municipiul Zalău în cursul lunii iunie, a fost identificat la începutul acestei săptămâni de Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 45 de ani, care în noaptea de 20 spre 21 iunie a sustras dintr-un autoturism parcat pe strada Morii un laptop, dar şi alte bunuri. Fapta a fost sesizată de proprietarul autoturismului, imediat după ce acesta a constatat că din maşină îi lipsesc mai multe bunuri. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, din cercetări a reieşit că, la momentul comiterii faptei, autoturismul se afla parcat pe strada amintită, din municipiul Zalău, portierele fiind neasigurate. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de aproximativ 90 la sută, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.