Ceea ce era anunţat în urmă cu trei luni drept un festival al democraţiei în interiorul PNL s-a transformat într-un război total, în care nimic nu mai contează, în care nu se iau prizonieri şi în care scheletele ascunse în dulapuri, în timpuri imemoriale, ale celor doi candidaţi la şefia formaţiunii politice liberale, sunt scoase la iveală şi folosite drept cele mai puternice arme menite să distrugă imaginea adversarului.
Se pare că bătălia a ajuns la cote înalte, imediat după ce Ludovic Orban a participat la alegerile organizaţiilor liberale din Harghita şi Covasna, prilej cu care a acuzat liderii UDMR de aceeaşi politică pe care o duce PSD în legătură cu alegătorii săi.
Ludovic Orban a afirmat: „Hai să fim cinstiţi, că judeţul Harghita a cam fost ocolit de investiţii şi cred că şi unii dintre cei care au fost la butoanele administraţiilor nu prea şi-au dorit astfel de investiţii, pentru că se ştie foarte bine că partidele cum sunt UDMR, de exemplu, care chiar dacă e un conglomerat de mai multe partide şi asociaţii, de fapt e unicul reprezentant politic şi are tendinţa să fie un soi de partid unic. Îşi ţine mai uşor alegătorii dacă ei sunt dependenţi. Mai e un partid românesc care îi ţine dependenţi pe români şi şi-i doreşte pe români săraci şi needucaţi”.
Imediat, vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a spus că declaraţia lui Orban este „prostuţă şi nedemnă pentru un preşedinte de partid care ar trebui să aibă o cunoaştere reală despre regiunile ţării”.
„Judeţul Harghita a fost ocolit în primul rând de investiţiile în marea infrastructură şi aici nici guvernul condus de Ludovic Orban nu a ajutat. Fără autostrăzi, fără infrastructură serioasă e natural să ai investiţii mai puţine în Ţinutul Secuiesc sau în Moldova, sau în Ţara Românească, sau oriunde”, a precizat Kelemen Hunor.
Mai mult, a doua zi, publicaţia Magyar Nemzet, apropiată guvernului condus de Viktor Orban la Budapesta, l-a criticat în termeni duri pe Ludovic Orban, amintindu-i originile maghiare şi trecutul tatălui său.
În articolul semnat de Tamas Pataki se arată că tatăl liderului PNL „a fost ofiţer de securitate maghiar”, iar Ludovic Orban a fost botezat în oraşul său natal în religia unitariană şi că împreună cu fratele său, Leonard Orban, au fost şi confirmaţi religios.
„Potrivit cunoscuţilor săi vorbeşte bine limba maghiară, dar numai între patru pereţi”, mai scrie publicaţia de la Budapesta, despre actualul preşedinte al PNL.
Atacul din presa de la Budapesta, care se pare că a avut loc cu ştiinţa liderilor UDMR, nu a rămas fără urmări la Bucureşti. Ieri, premierul Florin Cîţu a fost nevoit să recunoască, după şedinţa de guvern, un incident mai puţin plăcut, al cărui protagonist a fost în urmă cu 20 de ani, în Iowa, SUA.
Şeful guvernului a fost întrebat, în conferinţa de presă, de după şedinţa Cabinetului, dacă este adevărat că a fost arestat în SUA pentru că a condus sub influenţa drogurilor. Informaţia a fost publicată de flux24.ro, care prezintă şi sentinţa prin care Florin Cîţu a fost condamnat, în anul 2001, la 2 zile de închisoare şi plata unei amenzi de 1000 de dolari.
„Acum 20 de ani am condus sub influenţa alcoolului şi am plătit o amendă foarte mare”, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, adăugând: „Este interesant că sub patru guvernări PSD nu a apărut această informaţie şi apare acum, în competiţia internă a PNL. (…) Eu am condus, a fost o greşeală, am plătit foarte scump, a trebuit să-mi vând şi maşina şi am mers un an de zile pe jos. Nu e ceva cu care să te mândreşti”.
După cum se poate lesne observa, liderii PNL au scos deja cuţitele pe masă pentru a face orice în cursa de obţinere a şefiei partidului. Rămâne de văzut cât de mult va avea de suferit formaţiunea politică liberală din acest război în care competitorii au scos artileria grea şi trag unul într-altul din toate poziţiile şi dacă, după 25 septembrie, se va mai putea vorbi despre unitate în cadrul PNL.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
amandoi sunt praf.pnl si psd aceeasi mizerie.