Jandarmii sălăjeni, în colaborare cu reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj, au realizat la finalul săptămânii trecute mai multe controale pentru verificarea respectării măsurilor privind pescuitul și acvacultura. Acestea s-au desfășurat pe cursul râului Someș, iar acțiunea a vizat pescuitul fără permis, reținerea unor exemplare sub dimensiunile legale și încălcarea condiţiilor prevăzute în permis privind numărul maxim de undițe, respectiv lansete și dar numărul maxim de cârlige per undiță și lansetă. Astfel, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare de 1.800 de lei. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Sălaj avertizează pescarii că astfel de controale vor continua și în perioada următoare.
Se justifica aceasta mobilizare a MAI , pentru cativa carasi si cateva carlige in plus???!!! Citind presa . nu am vazut alte actiuni ale jandarmilor mai notabille. Doar carasi, carlige si cativa amårâti!!!
S-ar justifica nu te teme daca am avea legi si o justitie adevarata.Ia sa-i bage un an la puscarie pentru greblat.Sa vezi ca n-ar mai fi unul pe apa cu scule de astea.Asa cu 1800 amenda fix tranta.Mai ales ca n-o platesc ca-s luzari tatzi.