Sexu` și genu`. Noi fragmente din haos

Daniel Săuca

Mari, mari zoale, tulburări: „Ministerul de Interne, lămuriri despre buletinul electronic. De ce a fost înlocuit «sex» cu «gen» și de ce nu apare tricolorul”. Chestorul Cătălin Giulescu: „Orice opţiune este posibilă în privinţa termenului «sex» . Vom analiza cu atenţie şi la final vom trage nişte concluzii. Este posibil ca la final termenul să fie sex. În concluzie, orice opţiune este posibilă” (libertatea.ro). Cine mai poate să spună că România nu e țara tuturor (im)posibilităților.
Viața bate filmul….european: „Centrele de informare turistică se dovedesc a fi inutile în multe zone din țară. Au fost amenajate cu bani europeni, dar în multe locuri au primit apoi altă destinaţie. Într-o localitate din Bistrița-Năsăud, un astfel de centru a devenit capelă mortuară” (stiriletvr.ro). Nu e bună ideea și pentru unele centre din Sălaj?
„Ce se întâmplă dacă lumea intră în colaps: Care sunt cele cinci țări unde poți supraviețui Apocalipsei” (ziare.com). Nu, România nu e pe listă. Și nici Sălajul nostru binecuvântat.
„Senatorul Robert Cazanciuc i-a scris de 14 iulie preşedintelui Franţei. Într-o scrisoare dezlânată şi pompoasă, îi cere acestuia o «armată» de 1200 de profesori francezi care să vină să predea în România. Proiectul se cheamă «a doua armată Berthelot», de data aceasta francezii ar trimite profesori să predea timp de 10 ani, în toate judeţele ţării” (adevarul.ro). Căldură mare, coduri roșii și portocalii…
Ovidiu Ioanițoaia: „Păstrând proporțiile, Răzvan Burleanu e un fel de Gigi Becali, care se erijează la FCSB în antrenor, de aceea și merge din triumf în triumf! Ahtiat după voturi, dornic să-și prelungească președinția până la adânci bătrâneți, Burleanu încurajează fotbalul feminin, de sală, de plajă etc, deși nici acestea n-au rezultate. Ele merită atenție, dar nu una exagerată. Cum șeful FRF nici nu știe, nici nu poate și nici nu vrea, bătaia de joc nu se va termina curând. Implicit, nici suferința fanilor” (gsp.ro). Probabil starea fotbalului (și nu numai) postmioritic e și o oglindă a societății noastre actuale.
Să mai și râdem: „Nicușor Dan le-a transmis bucureștenilor că nu e cazul să-și facă griji din cauza șobolanilor, întrucât aceștia nu te mușcă dacă simt că ești om bun și-ți vezi de treaba ta. «Șobolanii sunt foarte blânzi și iubitori, dacă îi respecți și nu le încalci teritoriul», a precizat primarul general. «În plus, e bine să nu arăți că ți-e frică atunci când treci pe lângă un ciorchine de șobolani care umblă printr-un morman de gunoaie din sectorul 1. Dacă șobolanii simt că ți-e frică, atunci sar pe tine, dar aici e deja vina ta, că ai dat dovadă de slăbiciune»” (cațavencii.ro). Un sfârșit de săptămână plăcut!

Leave a Comment