Polițiștii Biroului Ordine Publică Zalău au oprit zilele trecute un scuter, pentru un control de rutină, pe Aleea Dealului din Zalău. Vehiculul era condus de un bărbat din municipiu. În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tânărul s-a ales cu dosar penal. O altă faptă la regimul circulației a fost depistată tot în Zalău. Polițiștilor Biroului Rutier le-a atras atenția un autoturism care era condus necorespunzător pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiu. La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr din Zalău, care emana halenă alcoolică. La testare, aparatul a indicat că acesta băuse înainte de a se urca la volan, având 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar penal și l-au condus pe șofer la o unitate medicală pentru analize, în vederea stabilirii alcoolemiei.