Sălajul care se stinge

Daniel Săuca

La nu mulți kilometri de Zalău, în Sălajul mai deluros, am văzut destule comunități aflate pe cale de dispariție. Nu peste mulți ani, județul nostru, și altele, fără îndoială, va/vor avea tot mai multe localități-fantomă, locuri în care nu vor fi prezente decât ploile, vânturile și ninsorile, iar zăpezile și colbul vor acoperi cadavrele caselor mai vechi ori mai noi. Și ulițele asfaltate, canalizările, școlile reabilitate ori aducțiunile de apă. Frumusețea plaiurilor silvane va fi admirată poate de turiști grăbiți, nemulțumiți de te miri ce, grăbiți oricum să nu vadă nimic. Nici nu știu dacă, de fapt, turismul se va putea dezvolta cu adevărat în Sălaj (în afară de atracțiile mai cunoscute, știute, castrul de la Porolissum, Grădina Botanică din Jibou, Grădina Zmeilor, bisericile de lemn etc.) , dacă va fi, adică, cum se zice în romgleza de Bruxelles, motor de dezvoltare. Sustenabilă, firește. Oricum, nu putem vorbi, în general, de turism „de masă”. Și, tot mai des, din păcate, nici de comunități. Spații tot mai pustii, golite mai ales de exodul neîntrerupt peste hotare și scăderea dramatică a natalității. Rămâne de văzut în ce măsură migrarea orășenilor la țară e reală, consistentă și cât va conta în reconstruirea ori dezvoltarea comunităților. La nu mulți kilometri de Zalău, am văzut Sălajul care se stinge. Noi sau copiii noștri vom/vor vedea cum va arăta „noul Sălaj” peste 20, 30 de ani. Sigur, dacă se va produce, regionalizarea va însemna o grăbire a stingerii tot mai multor locuri din minunatul nostru județ. În afară de „oazele” de dezvoltare, ce se pot număra pe degetele de la o mână.
P.S.: Titlul editorialui de azi a venit pe lume după cartea regretatului profesor Gheorghe Șișeștean, „Români care s-au stins”.