Cazuri noi de pestă porcină în Sălaj

Pesta porcină africană (PPA) continuă să se extindă în Sălaj, județul nostru fiind pe locul al treilea la nivel național ca număr de cazuri active. Astfel, peste 170 de focare de pestă porcină africană erau active (la sfârșitul săptămânii trecute)la nivel național, în timp ce în Sălaj conform ultimului comunicat al ANSVSA, erau 13 focare active, ultimul caz fiind depistat săptămâna trecută. La nivel național au fost stinse săptămâna trecută nouă focare de pestă, dintre care patru în Sălaj. Dintre cazurile depistate în gospodăriile sau pe fondurile de vânătoare sălăjene anunțate prin ultimul comunicat al instituției, un caz a fost descoperit la un mistreț găsit mort. Cele mai multe focare active sunt în Teleorman – 44 de cazuri, următorul județ find Bihor, cu 39 de focare active în prezent. Peste 46.200 de porcine au fost afectate până în prezent, de la prima raportare a unui caz de pestă în România. PPA este o boală infecţioasă, foarte contagioasă, care poate afecta porcii domestici şi sălbatici, indiferent de vârstă şi sex, caracterizată clinic prin hipertermie, tulburări cardiovasculare, respiratorii şi nervoase (asemănătoare cu cele din PPC) iar anatomopatologic prin diateză hemoragică. Agentul etiologic este virusul pestei porcine africane (ASFV) singurul din familia Asfarviridae, genul Asfivirus. Virusul PPA este foarte rezistent la acţiunea factorilor fizici, chimici şi biologici: rezistă 6-10 zile în fecalele de porc; 10 săptămâni în cadavre; 3-6 luni în carnea sărată şi afumată; 6-12 luni în corpul căpuşelor din genul Ornithodoros şi Rhipicephalus; 18 luni în sânge la temperatura de 4ºC; 6 ani în sângele congelat; mai mulţi ani în carnea congelată. Virusul este inactivat: în 60 minute la 56 grade C; în 30 minute la 60 grade C; prin sodă caustică 2 la sută, hidroxid de sodiu 2 la sută, hipoclorit de sodiu (2-3 la sută clor disponibil), compuşi de iod etc. Virusul se transmite direct prin contactul animalelor bolnave cu cele sănătoase și indirect prin adăposturile, aşternutul, materialele de îngrijire, furajele, mijloacele de transport, echipamentele etc. contaminate. Totodată, prin hrănirea porcilor cu furaje (lături) care conţin carne/produse din carne/subproduse infectate; vectori biologici: căpuşe din genul Ornithodoros şi Rhipicephalus (unii cercetători consideră că virusul PPA este specific căpuşelor, porcul fiind gazda accidentală). Sursele de infecţie: secreţiile şi excreţiile (virusul se elimină prin salivă, lacrimi, secreţiile nazale, urină, fecale, secreţiile din tractul genital), sângele, ţesuturile etc. animalelor bolnave sau moarte; porcii sălbatici; animalele trecute prin boală; căpuşe din genul Ornithodoros şi Rhipicephalus infectate cu virus; adăposturile, aşternutul, materialele de îngrijire, furajele, echipamentele etc. contaminate; vehiculele şi persoanele care circulă între efectivele contaminate şi cele sănătoase; furajele (lături) care conţin carne/produse din carne/subproduse, provenite de la porcii infectaţi. Animalele care se pot infecta sunt porcii domestici şi sălbatici, indiferent de vârstă şi sex. Experimental s-a reuşit transmitera infecţiei la iezi şi iepuri. Perioada de incubaţie oscilează între 3 şi 15 zile. Tulpinile foarte virulente produc forme supraacute şi acute care apar de obicei în 3-4 zile, iar în cazul contaminării prin căpuşe perioada poate fi mai mică.Tulpinile mai puţin virulente produc forme mai uşoare, perioada de incubaţie fiind mai mare. Clinic boala poate evolua supraacut, acut, subacut şi cronic. Moartea subită cu puţine semne clinice (în forma supraacută moartea poate să apară înainte de apariţia semnelor clinice); febră mare: 40,5 – 42 grade C, care se menţine 3-4 zile;  abatere, inapetenţă, anorexie, pulsul accelerat şi aritmic, dispnee, tuse, jetaj seros, sero-mucos sau serohemoragic, conjunctivită purulentă şi hemoragică; polidipsie (sete excesivă), vomă, constipaţie urmată de diaree (uneori hemoragică); pielea urechilor cianotică, uneori pot apărea hematoame; la nivelul părţii inferioare a abdomenului, extremităţilor membrelor şi cozii, pe fondul cianotic apar pete hemoragice; cu 24-48 ore înainte de moarte, la un număr mare de animale, apar semne de meningoencefalită: agitaţie continuă, dromomanie, mers în manej, retropulsie, pareze şi paralizii; scroafele gestante avortează; moartea apare în 5-13 zile uneori 20 zile. Rata de morbiditate (la porcii domesticii) se apropie de 100 la sută. Rata de mortalitate depinde de virulenţa virusului şi poate varia de la 0 la 100 la sută. Tulpinile foarte virulente pot provoca mortalitate de până la 100 la sută la porcii de toate vârstele. Tulpinile mai puţin virulente pot provoca mortalitate de 70-80 la sută la porcii tineri şi de până la 20 la sută la porcii adulţi.

 

 

 

Leave a Comment