La aproximativ o lună de la gala de kickbox desfășurată la Satu Mare, unde luptătorul zălăuan, David Anton, a reușit cel mai rapid knockout al serii, alți reprezentanți ai Kickboxing & MMA Jibou au participat la o nouă gală, “Cupa Colosseum”, desfășurată în comuna Florești din județul Cluj. Au fost prezenți peste 60 de sportivi de la 15 cluburi din Ardeal, care au luptat la diferite categorii de vârstă. Au fost meciuri de tip „super fight” și „piramidă” – unde sportivii luptau în semifinale, iar câștigătorii s-au duelat în finala categoriei.
Jibouanul Antonio Păcurar a reușit două meciuri spectaculoase, câștigând piramida la categoria 67 de kilograme. Sportivul pregătit de Alex Bîgi a câștigat meciul din semifinală în urma unui extra round, iar în finală s-a impus în fața unui adversar mult mai experimentat. Un rezultat notabil a obținut și zălăuanul Paul Bădăcean, câștigând un super fight la categoria 77 de kilograme, după un meci pe care l-a controlat de la început până la final.
Alți doi sportivi de la clubul din Jibou, Bogdan Lupuțan și Dorel Ion, au fost învinși în semifinale la categorii 75 de kilograme, respectiv 52 de kilograme.
“A fost o gală puternică, cu meciuri tari și cu sportivi experimentați. Sportivii noștri au avut o evoluție bună per ansamblu, dând dovadă de multă ambiție și determinare. Vom continua pregătirea, urmând ca în data de 4 august să participăm la o nouă gală, Cupa Armenopolis, organizată de maestrul Paul Florean. Vreau să felicit toți sportivii pentru evoluțiile lor și mulțumesc omului de afaceri Paul Mureșan și antrenorului Babocsi Andrei, care au făcut posibilă prezența noastră la gala de la Florești”, ne-a declarat antrenorul Alex Bîgi.