Cele două zălăuance ar fi plecat în vacanţă în staţiunea Alanya din Turcia cu o agenţie de turism din Zalău. S-au cazat la un hotel din staţiune, unde acum se confruntă cu o situaţie cel puţin bizară. Ele afirmă că au fost urmărite şi hărţuite de persoane necunoscute în incinta hotelului, iar de frică s-au încuiat în cameră, conform Digi24. „Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Ankara a fost notificată la data de 23 iulie 2021, prin intermediul telefonului de urgenţă, de către un cetăţean român cu privire la situaţia deosebită în care se află acesta, alături de un membru de familie, la o unitate hotelieră din Alanya, Turcia. Potrivit informaţiilor obţinute de reprezentanţii misiunii diplomatice de la persoana în cauză, cei doi cetăţeni români se află în vacanţă în Republica Turcia, iar în ultimele zile aceştia ar fi fost urmăriţi de persoane necunoscute, atât în incinta unităţii hoteliere, cât şi în exteriorul acesteia”, se arată în comunicatul transmis de MAE, duminică, ziarului Libertatea. Reprezentanţii ambasadei au anunţat de urgenţă cazul unităţii de poliţie competente şi au contactat unitatea de cazare pentru a solicita detalii suplimentare privind situaţia semnalată. MAE a mai transmis că Ambasada României la Ankara continuă dialogul cu cetăţenii români, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale.
M. S.