Niciun oraș din Sălaj în topul performanțelor administrative din România

În timp ce orașele și municipiile din județele vecine cu Sălajul au demonstrat în ultimii ani că  investițiile consistente și dezvoltarea reală, nu doar cea din planuri, reprezintă pentru primării cap de listă în fiecare zi de lucru, județul Sălaj rămâne ascuns undeva în coada oricărei liste. Mai mult, eclipsarea Sălajului și transformarea lui  într-o “enclavă” aflată geografic în poate cea mai dezvoltată regiune din România este demonstrată nu doar de municipii puternice, deja prezente prin topuri europene, precum Oradea, Alba- Iulia, Baia Mare sau Cluj-Napoca, ci și de municipii care nu sunt reședințe de județ, orașe mai mici, chiar și de comune, seria exemplelor dezvoltării de care Zalăul nu are niciodată parte fiind întregită de municipiile Turda și Carei, dar și de comuna Ciugud, din județul Alba. Potrivit unui clasament realizat de portalul UrbanizeHub, primele trei cele mai performante administrații locale din România sunt în acest moment Cluj Napoca, Oradea și Reșița. În 2017, portalul menționat a elaborat „Îndrumar pentru Primari”. Documentul prezintă o serie de priorități ce ar trebui să fie pe agenda fiecărui primar din România. Aceste priorități rămân de actualitate și acum, patru ani mai târziu. La finalul „Îndrumarului”, UrbanizeHub a prezentat un top cu cele mai eficiente 10 primării din țară. Pe locul întâi s-a situat Oradea. La distanță de patru ani topul a fost refăcut, adăugându-se criterii noi. „Conform Îndrumarului, cel mai important indicator pentru performanța unei administrații locale este forța sectorului privat. Fără un sector privat performant, nu contează cât beton și asfalt toarnă o primărie. Din păcate însă, foarte puține primării își asumă în mod direct un rol activ în dialogul cu sectorul privat. În cele mai fericite cazuri, primăriile au grijă să creeze condiții favorizante atunci când un investitor strategic anunță intenția de a veni la nivel local”, subliniază analiștii UrbanizeHub. Ca atare, primul indicator luat în considerare a fost capacitatea de a mobiliza fonduri europene. Datele acestea au fost suplimentate cu date disponibile separate pe programele Interreg, ce au adus venituri adiționale importante localităților din județele de graniță. UrbanizeHub menționează că datele acestea pe fonduri europene nu reprezintă absorbție efectivă, ci toate proiectele europene contractate până în martie 2021. O altă mențiune făcută de analiști este aceea că aceste sume reprezintă estimări. Pe de altă parte, realizatorii clasamentului mai țin să precizeze că „accesul la fonduri europene este inegal pentru orașele din România. Regiuni mai sărace, precum Nord-Est au avut alocări mai generoase decât celelalte regiuni; județele din zona de graniță au avut acces la sume adiționale prin programele transfrontaliere Interreg; de asemenea, câteva orașe din țară (Iași, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Focșani, Botoșani, București) au avut acces dedicat la fonduri substanțiale pentru reabilitarea sistemului de termoficare. Ca atare, unele orașe au avut condiții mai favorizante pentru a performa pe fonduri europene, deși nu toate au știut să beneficieze de lucrul acesta”. Datele pe fonduri europene au fost suplimentate cu o serie de alți indicatori, după cum urmează: PIB per cap de locuitor; Rata de promovabilitate la Bacalaureat; Ponderea veniturilor din taxe locale în total venituri; Populația la fiecare angajat din primărie; Cheltuieli de capital. În actualul top, Oradea se clasează pe locul doi, după Cluj Napoca. Pe locul trei se situează Reșița, pe patru Buzău și pe cinci Turda.  Următoarele locuri în ceea ce privește performanțele administrațiilor locale sunt ocupate, în ordine, de: sectorul 3 București, Brașov, Iași, Constanța, Dej. Următoarele administrații locale care se disting sunt Craiova, Carei (Satu Mare), comuna Ciugud (Alba) și municipiul Baia Mare. Niciun oraș și nicio localitate din județul Sălaj nu apar în acest top al performanțelor administrative.

Foto: Bulevardul Mihai Viteazul, Zalău © Magazin Sălăjean

 

 

 

5 Thoughts to “Niciun oraș din Sălaj în topul performanțelor administrative din România”

  1. Dorin

    Spunem demult acest lucru, anume ca Zalaul este printre ultimele municipii din Ardeal. Este clar ca-i pe ultimul loc in ierarhia municipiilor-resedinta de judet! Oare unde gresesc primarii acestui municipiu?

  2. Anonim

    ionel, ionelule, nu mai bea baiatule! cuie miunt!

    1. Vasi

      Da se pare ca în politica e ca în fotbal sau ca în ori ce sport ai echipa bună obtii
      rezultate ai echipa slaba ești codasa clasamentului asa stau și la noi lucrurile în primărie cu asa personal nu vom avea mai nimic adică edilii pe care-i avem stau sidorm pe ei cu frica sa nu greșească cu frica sa nu își piardă funcția și leafa iar în multe cazuri luam pensie frumoasa și mai stam pe un salariu ca politica permite de ce nu merg acesti pensionari sa își vadă de pensia lor și sa lase pe cine are habar sa își facă treaba în domeniu . Asa echipa asa rezultate nu sunt politician nu fac politica dar asta e adevărul.

  3. Vasi

    Politica e ca sportul ai echipa bună ai rezultate ai echipa slaba ești codasa clasamentului . Domnule Ciunt de ce nu schimbați acei jucători care dețin pensi și iau și salarii și lăsații sa joace acei jucători capabili de a obține rezultate pt comunitate nu îi țineți pe banca de rezerve luați exemple : Primăria Oradea echipa tinara Primăria Cluj-Napoca la fel și altele dar la noi se pare ca vrei voturi ai obligatii!!!

Leave a Comment