Lucrările la cinematograful „Scala” se apropie de final, termenul de recepție a lucrărilor fiind luna viitoare, astfel încât, municipalitatea va organiza concurs pentru ocuparea unor funcții în cadrul cinematografului. Astfel, patru posturi sunt scoase la concurs în cadrul Direcției Patrimoniu, pentru administrarea Cinematografului Scala. Este nevoie de un șef de serviciu, precum și de trei inspectori de specialitate. Concursul va avea loc marți, 17 august, de la ora 10, în clădirea primăriei. Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până în 6 august, ora 16, la Serviciul Resurse Umane, camera 30. Concursul pentru ocuparea posturilor vacante constă în trei etape succesive: selecţia dosarelor de înscriere, care se va desfăşura în cel mult două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, proba scrisă – în 17 august și interviul, care va fi programat într-un termen de maximum patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise. Pentru postul de șef serviciu, grad II, sunt necesare studii universitare absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă, precum și cel puțin trei ani vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului. Pentru două dintre posturile de inspector de specialitate, grad I A, se cer studii universitare absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă, iar pentru cel de-al treilea post este nevoie de studii universitare de licenţă absolvite cu diploma de licenţă sau echivalentă în Domeniul fundamental – Matematică și științe ale naturii – Ramura de știință – Matematică, Informatică, Fizică sau Științele Pământului și Atmosferei. Relaţii suplimentare cu privire la desfăşurarea concursului puteți obţine la sediul Primăriei Zalău sau pe pagina de internet a institutiei.
Ca sa functioneze cinematograful SCALA, de ce naiba e nevoie de absolventi de facultate cu licenta in matematica?
Sa numere scaunele.Te-ai prins?