Fermierii care vor să beneficieze de bani din fonduri europene pot accesa grilele de punctaj privind criteriile de selecție a viitorilor solicitanți, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, în perioada de tranziție, în cadrul liniilor de finanțare destinate afacerilor neagricole la sate, tinerilor fermieri, procesării și marketingului fructelor. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat grilele de punctaj. Finanțările europene din cadrul PNDR, pentru perioada de tranziție 2021-2022, au o valoare totală de 3 miliarde de euro. Ghidurile solicitantului nu au fost decise în forma finală. Apelurile de proiecte ar urma să fie lansate în a doua jumătate a anului 2021.
Submăsura 6.2 – „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” este una dintre liniile de fonduri europene cele mai așteptate de către antreprenorii aflați la început de drum, mai ales că nu necesită cofinanțare proprie. Ajutorul public nerambursabil va fi de 50.000 de euro/ proiect, cu excepția activităţilor de producţie pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro/ proiect. Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară în funcție de tipul investiției, respectiv, 50.000 euro sau 70.000 euro. Nu se alocă sume intermediare! Grila de punctaj favorizează cabinetele medicale, afacerile din producție și antreprenorii în IT. De asemenea, pe zona de servicii, deși sunt excluse de la finanțare pensiunile noi, vor fi favorizate afacerile în agrement și alimentație publică, în zonele cu potențial turistic ridicat.
Submăsura 6.4 – „Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” ar urma să fie lansată tot în a doua jumătate a anului 2021, cu un buget de 100 de milioane de euro. Sprijinul public nerambursabil ar urma să fie de 200.000 de euro pentru un proiect, cu intensitate de 70 la sută sau de 90 la sută, fără niveluri intermediare. Astfel, beneficiarul va trebui să asigure restul de 10 la sută sau 30 la sută din cheltuielile eligibile, plus cheltuielile neeligibile în totalitate. Dacă se includ și acțiuni de protecție a mediului, se obține punctaj suplimentar consistent pentru aceste fonduri europene.
Prin Submăsura 4.2a – „Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol”, antreprenorii români vor putea obține noi fonduri europene cu valori maxime de câte 800.000 euro-1,5 milioane euro pentru afaceri în procesarea fructelor, cum ar fi producția de gemuri, cidru sau țuică. Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50 la sută din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și 40 la sută pentru întreprinderi mari. Restul de 50 la sută sau 60 la sută din cheltuielile eligibile plus cheltuielile neeligibile vor trebui asigurate de beneficiari. Antreprenorii vor putea să mai obțină 20 de puncte procentuale în intensitatea sprijinului pentru investiții colective. Bugetul care va fi lansat anul acesta este de 10 milioane de euro. Afacerile care se vor putea finanța cu fondurile nerabursabile se referă la procesarea și marketingul produselor pomicole. Afacerile de procesare pot cuprinde producția de gemuri, sucuri naturale, vinuri de fructe, cidru, țuică și altele. Este permisă și colectarea, depozitarea, condiționarea produselor (materie primă) care nu provin din sectorul pomicol dacă acestea sunt destinate procesării în unitatea proprie ca materie primă secundară. Conform grilei de punctaj, vor fi favorizate firmele cu cel puțin 3 ani vechime în domeniul agro-alimentar și care au cifră de afaceri mare pe anii 2019 și 2020.
Prin Submăsura 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, românii cu vârste de până la 40 de ani vor putea obține fonduri europene de 40.000-70.000 de euro pe proiect. Prin grila de punctaj pentru sumbăsura 6.1 – tineri fermieri, vor fi favorizați în principal solicitanții care preiau cel puțin trei ferme și care au absolvit o facultate de profil agronomic. În plus, sunt punctate proiectele care cuprins acțiuni de protecție a mediului.
Prin Submăsura 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sprijinul public va fi de 15.000 de euro pe proiect, ca și în anii trecuți. Fermele eligibile au o dimensiune economică între 4.000 – 11.999 de euro. Sprijinul va fi utilizat pentru realizarea Planului de afaceri şi activitatea economică desfăşurată de beneficiar. Conform grilei de punctaj, vor fi favorizați mai ales fermierii cu studii superioare pe ramura agricolă vizată în proiect, cei care construiesc clădiri și cumpără echipamente, cei care introduc acțiuni de protecție a mediului și care au aderat la o formă asociativă.