Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au identificat în trafic, duminică 18 iulie, pe Drumul Comunal din localitatea Bezded, comuna Gârbou, un scuter condus de un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Gârbou. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că scuterul era neînmatriculat. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că tânărul consumase băuturi alcoolice, aveând 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal și polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.
M. S.