Furnizarea apei va fi reluată gradual începând de azi, până mâine

Avaria la rețeaua de apă care alimentează municipiul Zalău și câteva comune, produsă joi dimineața, a fost remediată de angajații Companiei de Apă Someș S.A., în cursul serii de joi, după ora 22. Deși a început pomparea pe conducta aducțiunii încă de joi noaptea, furnizarea apei va fi reluată gradual, pe măsură ce bazinele vor fi umplute, astfel încât, primii care vor avea apă vor fi cei din cartierele Dumbrava, cei din centru și cei care locuiesc pe străzile Kossuth Lajos, Andrei Șaguna și străzile alăturate și în comunele Crișeni, Mirșid, Hereclean și Bocșa. Apa în aceste zone va fi furnizată începând cel mai probabil de vineri, după ora 16. Ultimii care vor avea apă vor fi cei din cartierul cartierul Brădet și din Ortelec. Locuitorii acestor zone vor avea apă abia de sâmbătă după amiaza. Reprezentanții Prefecturii Sălaj și cei ai Companiei de Apă au spus că avaria apărută pe rețeaua de aducțiune ce însumează 18,5 kilometri a fost una dintre cele mai grave din ultimii ani, motivând, printre altele, că aceasta s-ar fi produs și din cauza consumului exagerat de apă, mai ales de către cei care locuiesc la case sau au grădini, consumul fiind aproape dublu în aceste zile față de perioadele normale, fără caniculă. Totodată, cei responsabili au făcut un apel ca cei care locuiesc la case sau au grădini, să evite să folosească apa pentru udatul culturilor, a gazonului sau pentru piscine, mai ales în aceste zile în care reluarea furnizării apei depinde tocmai de consumul de apă ce va fi înregistrat primele zone în care furnizarea apei va fi reluată. Prin urmare, dacă consumul apei în cartierele Dumbrava va fi foarte mare, vineri seara, locuitorii din Brădet vor primi apă cu întârziere. Vom reveni cu noi informații privind reluarea furnizării apei în Zalău și comunele alimentate prin rețeaua ce pornește de la Vârșolț, pe măsură ce le vom primi de la autorități. Peste 800 de intervenții la rețea au avut loc în ultimii patru ani, 71 dintre acestea fiind semnalate în 2021.

49 Thoughts to “Furnizarea apei va fi reluată gradual începând de azi, până mâine”

  1. Anonim

    Igo-ul zălăuan a fost predat de liberalul căpâlnășiu la cluj fără efecte notabile. Conductele nu au fost înlocuite, nici vorbă de aducțiune de la preoteasa, negreni, gilău, etc etc. S-a rezolvat numai problema elefanților liberali !

    1. Anonim

      Evident!!! Si ni se explica o ora ca ce gaura mare a fost si cat sunt oamenii de nesimtiti ca isi uda gradinile. Bata i dumnezeu de neispraviti…Cancerul politic…Azi se realege tartorul lor, ala e marele vinovat…

  2. Anonim

    În zona lidl curge deja:-)))n-e putem căca liniștiți

  3. Anonim

    Ci ca „defectiune din cauza consumului exagerat de apa” astia ne iau drept fraieri.
    A ros apa conducta si s-a spart

    1. ioan iacob

      in Bradet sa luat apa joi dimineata si zice ca vine doar sambata dupa ora 16! oare nu-i bataie de joc??!

  4. marian zamfir

    Totusi ce va intereseaza ca eu vreau sa-mi umplu piscina si sa-mi ud gazonul???oare nu platesc ce consum,”’specialistilor”’???

  5. Anonim

    Sunteti niste mincinosi!este trecut de ora 18 si nu curge nicaieri in Zalau.sa va fie rusine ca mintiti poporul.

  6. Anonim

    Nu va e rusine sa va fie compania de apa, adunatura de.mincinosi si incomoetenti. E sambata si stam nespalati a treia zi, gunoaielor. Pmati explicat pe youtube doua ore avaria asta de parca plecati in spatiu, in loc sa spuneti ca voi si cu aia de langa voi, de va multumeati unii la altii, prefectura, adica statul,NU ATI FACUT NIMIC atatia ani. Dati vina pe zalauani, ca se consuma apa, pai nu o platesc? N ati scumpit o? Ce tot explicati atat ca la prosti. Subteti putrezi cum e conducta, niste putregaiuri. Sa va fie rusine si voua si autoritatilor, companie de rahat care va bateto joc si mai si mintiti ca tiganii!!! Rusine.

  7. vai de noi

    Incompetenta ! adica ne spun ca au reparat conducte de 800 x in ultimii 4ani…. pai de ce nu o schimba ? vor sa o repare de de 2000 x ? nu cred ca este vreun locuitor din Zalau care sa nu fie de acord cu aceasta investitie. Tot asteapta prin nu stiu ce program sa vina cineva sa o inlocuiasca. Autoritatile implicate ? pe banii nostri pot sa faca promisiuni. L-am vazut pe Zaharia in conferinta de presa cum se lauda…extraordinar! (retoric)cum poate sa ajunga un astfel de individ in functia de director la Compania de apa Somes ?

  8. Adnana

    Sambata… Nu este apa pe Stefan cel Mare, Petru Rares, etc, strazi mai sus de Coposu. Ne imbolnavim!!! Nerusonatilor cu compania voastra, platim de ne uscam si va bateti joc de noi la nesfarsit.

  9. Un zălăuan

    Mulțumim și pe această cale MS pt posibilitatea pe care ne-a dat-o de a ne exprima părerea în acest caz. La graiu e cenzură !

  10. George

    17.07 ora 12 in Stadion tot nu curge apa. Revoltator! Aceasta situatie e de neinteles. In 2021 sa nu fii in stare sa remediezi o problema majora in 2 zile!? Ma duce gandul la intrebarea: cat de competenti sunt oamenii angajati pe criterii politice la Compania de Apa?

    1. Anonim

      A treia zi fara apa! Mai aveau tupeul sa se laude ca wow.ce echipa competenta. Ne.mananca râia si.microbii in orasul asta administrat de lepre si capusat de societati si institutii cu conducere numita politic.

  11. Anonim

    Dati drumul la apa nemernicilor! Ne imbolnavim!!!!

  12. Anonim

    Doamne este ora 13 sambata a treia zi si nu avem apa!!!! Bata va Dumnezeu sa va bata de mincinosi si incompetenti. Administratia PNL care a condus Zalaul 12 ani , adubatura de golani! Praful sa se aleaga de voi!

  13. Anonim

    Luni vine apa.ca este weekend.

  14. adi

    Oarice reducere la factura pe iulie,”D-l” Zaharia o sa avem? Nu de alta da’parca avem un contract.Cu ala ne spalam pe c..ur,ca altceva momentam n-avem. Eu, sa ma scuzati nu pot cu apa minerala ca ma supara bulbucii…
    De sisteme redundante ati auzit? Sau ma rog,nu pe’ stiti dvs ce-s ale’.Nici nu ma mira.la cum vorbiti pe sticla,scoala multa n-aveti.Politruc si atata.

  15. Anonim

    Toata lumea zicea ca PSD si PNL e aceiasi mizerie,dar se pare ca PNL e mai mare mizerie….

  16. Dorin

    De fapt, conducta de aductiune de la Varsolt este veche de 31 de ani (inca epoca Ceausescu?). Daca, in ultimii 5 ani a fost „carpita” de 800 de ori, ce s-au astept marile „autoritati” de Zalau? Sa functioneze inca? Pana cand? De 31 de ani aud povestea cu auctiunea de la Gilau! Ce s-a facut de atunci? Cine-i de vina? Toti primarii ce s-au perindat la acest slab municipiu resedinta de judet, in ultimii 20 de ani. Nu-i uitati pe niciunul! Nici pe escrocul de Nosa, nici pe Capalnasiu, nici pe actualul, ca-i la al doilea mandat si acest Ciunt pe care il lauda o anumita categorie de zalauani. Cel mai slab municipiu din Ardeal (Blajul ne da clasa!), ceva asemanator cu Alexandria, Vaslui.
    Si eu scriu mesaje numai la Magazin Salajean, ca Graiul Pesedist lui Padureanu „selecteaza”.

    1. Atlas

      Magazin este locul unde nu se sterg comentarii. In rest, la fituicile alea comuniste se face selectie. Oamenii astia stiu si ce spun, si o spun si corect. Este singurul ziar din Transilvania pe care il mai citesc. 👏👏👏💯💯💯

  17. Dorin

    Este ora 17: 10, nu avem apa. Acest primar, pe nume Ciunt, nu era normal sa iasa cu un comunicat in aceste zile? Mai, omule, putin respect, putina civilizatia, ca nu lucrezi cu animale!

    1. Ciocu mic !

      Liberalule, ciocu mic. Ce comunicat vrei de la primar când problema e la Apâ Someș, cimitir al elefanților liberali. De 15 ani tot promit aducțiune, de când igo zălăuan a fost dat de liberalul căpâlnășiu la clujeni dar, ăștia nu sunt în stare nici să întrețină conducta de la vârșolț !

      1. Anonim

        Si primarul nu are nicio raspundere? Este, totusi, un serviciu public

  18. Anonim

    Cerem demisia lui Marcel Zaharia pentru ca a dovedit ca nu este capabil sa gestioneze o situatie extrem de importanta.demisie si rusine sa va fie!

  19. Anonim

    Exact.directorul asta nu este capabil sa gestioneze situatii de urgente.demisia!

  20. Anonim

    Asa este cand esti numit politic pe un post unde daca apare o situatie de asta grava iti demonstrezi incapacitatea de a fi profesionist.

  21. Anonim

    Eu propun sa iesim pe platou sa cerem demisia directorului Marcel Zaharia!in orice oras civilizat asa se intampla numai noi Zalauani dormim pe noi si ne lasam mintiti si manipulati.

  22. Anonim

    Hai sa iesim pe platou sa cerem demisia directorului Marcel Zaharia,in orice oras civilizat se intampla asa numai noi Zalauani dormim pe noi si ne lasam mintiti si manipulati.

  23. Anonim

    Magazin salajean de ce nu postezi comentariile unde se face apel sa iesim pe strada sa cerem demisia directorului Marcel Zaharia?!aveti ceva intetese comune?

  24. Dorin

    Pesedistului „Ciocu Mic”, esti deplasat rau, pai, nu-i cazul ca un primar (al tau veterinar) sa iasa in fata, cu un comunicat? Ciunt al vostru nu are nicio vina! Ni,m ma!

    1. Ciocu mic !

      Și ce să spună primăria că, someș e firma privată ce livrează apa, primăria n-are nimic cu furnizarea apei ? Igo a fost vândut la cluj de liberali încă pe vremea lu căpâlnașiu !

  25. Anonim

    multumim tovarasului director Zaharie ca ne-a adus aminte de comunism.

    1. Anonim

      Dupa ce a explicat 7 ore ce bine au reparat ei putreziciubea aia de conducta…Inadmisibil asa ceva…stam de trei zile fara apa, ciuma urmeaza cu astia…

  26. Anonim

    Se face seara si jumatate de oras nu are apa!!! A treia zi!!! Asta da, competența. Sa i mai credeti pe nesimtitii care raspund de acest dezastru si care spuneau ca vineri sau sambata dimineata vom avea si.noi.macar un fir de apa..

  27. Zalauan platititor de apa nerestant

    Ne-ati da o jumatate de ora apa murdara dupare ati inchis-o din nou.
    Rusine!!!!!!!!!

    1. Anonim

      Nici macar n a fost apa, a țârâit putin pe la blocurile de pe.Doja. Dupa care stop. Mai sus, in Bradet, de joi e tot oprita. Si e sambata, aproape ora 22.

  28. Anonim

    Manca v-ar cancerul si azilul de mincinosi.da-ti demisia directorul p..i.

  29. Amarat din partea necurata a orasului

    Liniste. Este weekend. Tovarasii trebuie sa se odihneasca dupa atat stres. Luni este zi scurta, daca avem noroc, marti vom avea apa. Daca nu creapa teava din nou. Dupa acest episod, toata lumea isi va depozita apa pe unde poate (vana, beci, etc..). Multumim Partidului iubit!

  30. Anonim

    Cine naiba la pus director si pe Zaharia ametitul?

  31. Anonim

    Suntem ca intr-un vapor ce pluteste in deriva pe ocean capitanul fiind Zaharia Cap de Bostan…

  32. Adina

    Pe strada noastră , de JOI DIMiNETA… apa are 4 proprietăți: insipida, incoloră, inodora și INVIZiBILA. Poate devin invizibili și cei din conducerea Companiei care acum doar îs muți !!!

  33. Anonim

    Duminica, a patra zi fara apa in Bradet! Nicio explicatie, nicio scuza, nicio solutie. Pe mana acestor oameni ajungem intr o alta pandemie! Primaria tace si ea, ca e buba doar de laude de caruța goala,pe langa trotuarele alea urate si prost facute. Cand e vorba despre o problema de existența si sanatate publica, se ascund ca sobolanii. Sa va fie rusine tuturor celor care va bateti joc de noi!

  34. Anonim

    D,S,P.-ule, ce muma voastra paziti?. Parca ar trebui sa ne spalam des pe… maini. Sau in Zalau gata cu pandemia?. De patru zile stam imputiti, abia mai stim cum sa tragem buda, iar voi mintiti fara rusine!. Mai nou, nici nu intrati sa informati populatia!. Ati intrat in concediu sau pur si simplu este weekend?. Sa n-aveti liniste cat traiti!.

  35. Doru

    Nici la ora asta nu avem apa ca sa facem un dus si sa mergem la biserica. Este de neconceput asa ceva. Ce inseamna ca vom primi apa gradual? Gradual = deloc?

  36. Amarat din partea necurata a orasului

    Pt. conducerea de la distributia apei: sa nu aveti liniste cat traiti!. Si sa vina DSP-ul peste voi. Am avut doua-trei zile fara infectati COVID in Zalau. Daca va creste peste cateva zile numarul cazurilor, va faceti direct raspunzatori!.

  37. Anonim

    Alo dl director Zaharie nici o demisie,nimic?populatia este de vina ca foloseste apa pe care o plateste asa-i?

  38. Anonim

    Alo, madam sefa DSP! Alo, compania fe APA LIPSA, pseudo presedintele Dinu Iancu, se aude? NE IMBOLNAVIM! NE IMBOLNAVIM de jeg si de bube, nu avem ce sa punem in toalete, incompetentilor. V am.ales si va bateti joc de noi, asemenea dezastru suntem de patru zile fara un strop de apa, urmeaza a cincea zi!! Nu va e frica de Dumne,eu? Intindeti mana la salarii de sute de milioane si va hliziti pe la congrese, am ajuns bataia voastra de joc.

Leave a Comment