Mă simt obosită, dar nu fizic. Am obosit să mă ocup de multe lucruri şi să rezolv prea puţine dintre ele. Am obosit să văd că problemele pe care le rezolv sunt atât de banale şi totuşi alerg o zi întreagă pentru nimic. Am obosit să fac glume ziua şi să vorbesc cu toată lumea. M-am săturat să sune non-stop telefonul, să fiu întrebată tot felul de prostii și aberații pe care le-ar putea afla oricine cu un mic efort, dar preferă să nu îl facă. Am obosit, sincer, mai ales când aud vorba “Tu știi! De asta te-am sunat!”. Ce mult mi-ar fi plăcut că luna asta să fie prima din an, nu a șaptea. Am obosit și aș vrea un concediu lung, lung. Se simte că a trecut mai mult de o jumătate de an de la ultima pauză. Aş vrea să fiu departe, pe malul mării, în Paris sau în Veneţia şi să mă plimb fără o ţintă anume, fără să ştiu ce zi a săptămânii este, fără să știu ce a negociat guvernul, cât e cursul euro, cât a venit factura de curent, ce probleme sunt la un proiect sau ce mai e nou pe net. Am obosit să mai fac atâtea, sincer. Să fac curat, să aspir, să spăl pe jos, să întind haine, să calc, să așez în dulapuri, să spăl vase, să gătesc etc… E adevărat nu mă obligă nimeni să fac toate astea! Singurul vinovat sunt eu, conștiința mea! Parcă aș fi la ceva competiție. Zi de zi, mă comport ca la o cursă, de parcă m-ar aștepta cineva cu vreo medalie la final! De parcă mi s-ar face statuie la finalul vieții de… eroină! Nu, nu se va întâmpla nimic! Și chiar așa ce se întâmplă dacă nu le facem chiar pe toate? Am obosit de atâta minciuna peste tot, de hoție legiferată, de atâta corupție, de ipocrizie, de… . Ce se întâmplă dacă obosim și, pur și simplu, lăsăm vasele în chiuvetă până mâine dimineață? Ce se întâmplă atunci când nu mai putem? O pauză este binemeritată. Cert este că oricine obosește nu trebuie să renunțe, trebuie să se odihnească. Aş vrea măcar să fiu ca un robot şi să am un buton de on – off pentru anumite gânduri, să deconectez anumite porțiuni din mine în funcție de momentul zilei.
Gânduri înainte de start
