După câteva zile de la începerea pregătirilor, SCM Zalău a susţinut primul joc de verificare din această vară, chiar dacă lotul nu este încă complet. Formaţia zălăuană a întâlnit Sănătatea cluj, într-un meci ce a avut loc la Jucu, scorul final fiin 2 – 1 pentru formaţia clujeană. Zalăul a condus cu 1 – 0 prin reuşita lui Jurj, care a înscris din pasa lui Nagy, având alte câteva ocazii clare pe parcursul partidei. Elevii lui Zima au ratat mult, din poziţii foarte bune, iar în final, Sănătatea a profitat de două erori în defensivă şi a marcat două goluri în decurs de nici cinci minute.
George Zima s-a ratăta dezamăgit de evoluţia unor jucători, afirmând că lipsa de concentrare în faţa porţii, dar mai ales în defensivă pe finalul partidei a contat enorm în economia rezultatului final.
Pentru formaţia zălăuană urmează un nou amical în data de 16 iulie, împotriva Universităţii Cluj.
SCM Zalău: A. Pop – Kiss, Berci, Ilieş, Neagotă, Calugher, Stanciu, Nagy, Ziman, Doroftei şi Jurj. Au mai evoluat: T. Mare, Sugar – Şumlea, Dulap, Ştirb, Forna, Sorian, Cubaş, Jula, A. Mare, Cozma şi Negruţ. Antrenori: George Zima (principal) şi Alexandru Pop (secund)
Se vede ca a ajuns înapoi marele pasca în conducerea clubului SCM Zalău păcat dar cu pasca nu se va promova în liga 2