Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Zalău

În municipiul Zalău încep lucrările pentru instalarea a patru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Potrivit municipalitățiii, ordinul de începere al lucrărilor pentru instalare a fost dat în cursul zilei de joi, 8 iulie, Două dintre acestea vor fi instalate în parcarea din zona Primăriei Zalău și două în parcarea de la Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”. Pentru realizarea acestei investiții, administrația locală a obținut finanțare din partea Autorității Fondului de Mediu, în valoare de 702.943,03 de lei, iar 10 la sută din valoarea contractului va fi asigurată din bugetul local. În cadrul acestui obiectiv de investiții vor fi furnizate, montate și puse în funcțiune patru stații de încărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice și vor fi racordate coloanele de legătură între blocurile de măsură și tablourile electrice care deservesc stațiile de încărcare. Termenul de execuție al lucrării este de patru luni, iar executantul lucrării, SC Ago Proiect Engineering SRL & SC Vest-Energolux SRL, are obligația de a acorda cinci ani garanție produselor și serviciilor oferite.

 

Leave a Comment