Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române ne-a informat că pe DN 1F Cluj-Napoca – Zalău, în zona localității Mihăiești, județul Cluj, s-a produs azi, în jurul orei 15, un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion.
„Autoturismul condus în direcția județului Sălaj de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autocamion.
În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto și rănirea a două persoane din autoturism, o femeie de 39 de ani și un minor în vârstă de 4 ani. Șoferul autocamionului, un bărbat de 44 de ani, din județul Neamț a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Bărbatul decedat este preotul greco-catolic din Sălăjeni, Cristian Biru.
(foto Ziua de Cluj)
M. S.