Cea mai așteptată sărbătoare de vară a sălăjenilor, “Zilele Zalăului”, nu va avea loc în acest an, cel puțin nu la anvergura la care am fost obișnuiți an de an. Contextul epidemiologic actual, dar și măsurile impuse de autorități, fac imposibilă organizarea unui eveniment complet, derulat pe zilele unui weekend, în timpul scurt rămas a acestui eveniment, însă reprezentanții administrației zălăuane au spus pentru Magazin Sălăjean că anul viitor acest eveniment ar putea avea loc dacă situația pandemică va permite acest lucru. Totodată, am aflat că va fi pusă în discuție alegerea unui nou loc de organizare a acestui eveniment, fiind pentru prima dată când această sărbătoare ar putea fi organizată în afara orașului, mai exact în Poienile Aghireș, acolo unde sunt în derulare ample lucrări de amenajare și dotare a celui mai mare spațiu de recreere din municipiu. În răspunsul la solicitarea redacției Magazin Sălăjean, referitor la organizarea “Zilelor Zalăului” în acest an și în anul viitor, reprezentanții municipalității au transmis: „În acest an va fi organizat un eveniment în data de 31 iulie, în care vor fi premiate cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie, eveniment care cuprinde și un spectacol dedicat acestor cupluri. Având în vedere faptul că în momentul de față suntem, încă, în stare de alertă, iar situația epidemiologică este imprevizibilă în perioada următoare, apreciem că “Nunta de aur” este un eveniment ce poate fi organizat respectând cu strictețe măsurile de protecție sanitară. În funcție de evoluția situației epidemiologice, vom organiza sau vom fi parteneri în organizarea și a altor evenimente culturale. Totodată, având în vedere faptul că situația epidemiologică care va fi înregistrată anul viitor este incertă, vom reveni cu detalii referitor la “Zilele Zalăului 2022” în momentul în care vom avea mai multe informații. Cu privire la zona de agrement (picnic) amenajată în Poienile Aghireș, până în prezent au fost construite platforme cu foișoare și grătar, drum și trotuare de acces precum și zece foișoare de diferite dimensiuni și s-a forat terenul, zona beneficiind în prezent de apă curentă. În perioada următoare, administrația locală intenționează dotarea cu mobilier urban și continuarea lucrărilor de investiții în vederea extinderii zonei de agrement. De asemenea, administrația municipiului are în analiză realizarea unor parteneriate cu mediul privat, cât și atragerea de fonduri prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență, pentru realizarea unor investiții majore, astfel încât acest loc să devină un obiectiv turistic”, se arată în răspunsul autorităților municipale.
Participanți surpriza:-))))