Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunțat că au fost demarate lucrările la tronsonul Mihăești – Zimbor, din județul Sălaj, parte din Autostrada A3 -“Transilvania”. „ Am emis autorizații de construire pentru două proiecte care, odată finalizate, vor fi mană cerească pentru zona metropolitană a Bucureștiului și inima Ardealului”, a anunțat șeful Transporturilor. Prima autorizație de construire a fost emisă pentru lotul 3 (între DN6 – Bragadiru și A1) din Autostrada de centură a Bucureștiului, semi-inelul sudic. A doua autorizație de construire emisă este pentru Autostrada Transilvania, respectiv tronsonul dintre Mihăiești și Zimbor. De-a lungul celor 13 kilometri ai secțiunii se vor construi un nod rutier la Zimbor, 11 poduri (2,2 km lungime totală), 21 de podețe, o parcare de scurtă durată (de-o parte și de alta a drumului). „Acest lot a fost licitat la pachet cu unul învecinat, aflat deja în execuție: Nădășelu – Mihăiești, unde am fost în vizită acum două săptămâni. Sunt mulțumit de cum avansează lucrările, iar constructorul român e mobilizat foarte bine în teren. Cu bani din PNRR, între Nădășelu și Poarta Sălajului (42 km, proiecte de 2 miliarde de lei) vrem să terminăm lucrările până în 2023”, a spus ministrul. Lotul 3 din A0 Sud este construit de concernul elen Aktor, iar tronsonul sălăjean Mihăiești – Zimbor din A3 de către grupul UMB – Umbrărescu.
Au inceput…. si cand vor termina ?
[…] început lucrările la tronsonul Mihăiești – Zimbor din județul Sălaj, după cum a consemnat Magazin Sălăjean. Segmentul are 13 […]