Doi bărbați cu vârsta de 39 de ani s-au ales cu dosare penale, după ce la finalul săptămânii trecute au fost depistați în trafic sub influența băuturilor alcoolice și fără a deține permis de conducere corespunzător. Conform reprezenatanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, în cursul zilei de 25 iunie, un bărbat, în vârstă de 39 de ani din județul Maramureş în timp ce conducea un autoturism și remorcă prin localitatea Cehu, a fost oprit de polițiștii cehani. Din verificările acestora s-a stabilit faptul că maramureșeanul nu deţinea permis de conducere corespunzător categoriei din care fac parte cele două vehicule. De asemenea, un alt bărbat, tot de 39 de ani, din municipiul Zalău, a fost identificat în trafic, în noaptea de25 spre 26 iunie, în jurul orei 1. Acesta conducea autoturismul pe strada Gheorghe Lazăr din Zalău, iar la testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările pentru infracţiunile de conducere sub pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul, dar şi pentru conducere sub influenţa alcoolului”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.