Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din municipiul Zalău, a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un eveniment rutier. Accidentul a avut loc sâmbătă, 26 iunie, în jurul orei 13.30. Din primele cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier s-a stabilit că bărbatul, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe Drumul Național 1H, în afara localității Mirșid a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț. În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit ușor. ”Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.
Foto cu caracter informativ