După mai multe ore de căutări, pompierii alături de scafandri, au reușit să scoată la suprafață trupul neînsuflețit al bărbatului în vârstă de 39 de ani, dispărut ieri în lacul de acumulare de la Vârșolț. Reamintim cititorilor noștri, că în cursul serii zilei de miercuri – 23 iunie, pompierii au fost sesizați prin numărul de urgență 112 despre faptul că un bărbat, aflat în zona lacului Vârșolț, a intrat apă și nu a mai ieșit. Astfel, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ISU „Porolissum” Sălaj, alături de echipe de scafandri din județele Maramureș și Hunedoara, imediat după anunțarea dispariției, s-au deplasat în zonă și au început căutările prin intermediul unei bărci cu sonar. Echipele de salvatori au realizat un dispozitiv de iluminat de la o autospecială, dar la lăsarea nopții misiunea a fost întreruptă și reluată în această dimineață.