Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi sunt, de departe, cele mai importante legende ale sportului românesc, trei personalităţi cu ajutorul cărora România a ajuns cunoscută la nivel mondial.
Ilie Năstase, cel mai mare tenismen român din toate timpurile şi unul dintre cei mai importanţi jucători din lume în anii 1970, a fost prezent luni la Zalău, fiind invitat special la ziua de naştere a unui om de afaceri din municipiu. Năstase, cel care a fost numărul unu mondial în anii 1972 şi 1973, a luat parte pentru câteva ore la evenimentul organizat la Baza de Tenis Transilvania, construită în 2020 pe Centura Zalăului, chiar de către omul de afaceri, care este un împătimit al tenisului.
Fostul tenismen a „schimbat” câteva mingi cu o parte dintre sportivii ce se pregătesc la această bază sportivă, dar a jucat şi o partidă de dublu, făcând echipă chiar cu sărbătoritul zilei, iar de cealaltă parte a fost fiul acestuia şi Adrian Feher, care s-a reprofilat pe tenis după ce şi-a încheiat cariera de voleibalist.
Ilie Năstase are 83 de titluri câştigate, dar numai 58 au fost înregistrate de Asociaţia Jucătorilor de Tenis Profesionişti (ATP).