De frica unui urs, un bărbat din Jibou s-a urcat într-un copac unde a stat mai multe ore. Potrivit reprezentanților Inspectoratului județean de Poliție (IPJ) Sălaj în cursul nopții de miercuri, 16 iunie, la ora 23.40, poliția a fost sesizată prin apelul de urgență 112, de către un bărbat, din Jibou, cu privire la faptul că, tatăl acestuia, în vârstă de 67 de ani, a plecat de la domiciliu, în jurul orei 12 la cules de ciuperci şi nu a mai revenit. Acesta a mai relatat faptul că, a încercat, începând de la ora 18, să-l contacteze telefonic, însă nu a răspus. Astfel, au fost formate echipe de căutare formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, personal silvic şi voluntari care au efectuat căutări în pădurea din zona localităţii Rona, iar în cursul nopții de miercuri spre joi, aproape de ora 2, bărbatul a fost găsit de către una dintre echipele de căutare, în pădure, în zona bazinelor de apă din localitatea Rona, urcat într-un copac. După ce a fost coborât, bărbatul a relatat echipelor faptul că, în timp ce căuta ciuperci, în jurul orei 18, a văzut un urs şi, de frică, s-a urcat într-un copac, unde a rămas până a auzit strigătele echipelor de căutare. “Persoana în cauză a fost evaluată medical de către un echipaj de ambulanță, constatându-se că nu a suferit leziuni și a fost predat familiei. Recomandăm cetăţenilor din zonă să fie precauţi atunci când fac deplasări în pădure şi, pe cât posibil, să nu meargă neînsoţiţi”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.