Consiliul Județean (CJ) Sălaj a încheiat un contract în valoare totală de peste 880.000 de lei pentru execuția lucrărilor de întreținere cu îmbrăcăminți asfaltice a zece drumuri județene. Contractul este parte a Acordului-cadru încheiat în decembrie 2020, pe o perioadă de trei ani, în vederea intervenției pe drumurile care necesită reparații urgente. Durata de realizare a lucrărilor este de cinci luni. „Pe lângă cele șapte mari șantiere de reabilitare și modernizare a arterelor județene, acordăm o mare importanță și drumurilor care necesită reparații și întreținere. Astfel, vom interveni pe toate drumurile unde se circulă cu dificultate din cauza stării proaste a carosabilului. Lucrările vor demara pe tronsoanele cele mai afectate, pentru ca apoi să ne îndreptăm atenția și spre alte zone, astfel încât să se poată circula în condiții civilizate în întreg județul. Deși sunt lucrări de întreținere, ne dorim să fie unele de calitate”, afirmă președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu. Lucrările ce urmează a fi executate vizează atât partea carosabilă (plombări gropi, refaceri fundații), cât și acostamentele (tăieri și completări acostamente) și șanțurile (decolmatări). Sunt vizate următoarele drumuri județene: DJ 103N – limită județul Cluj-Halta Jebucu-Jebucu-Sfăraș-DN 1G; DJ 108A Agrij-Păușa-Românași; Jibou-DN 1H; DJ 108F Șimleu Silvaniei (DN 1H)-Măeriște-Moiad-Sărmășag-Chieșd-limită județul Satu Mare; DJ 108N limită județul Cluj-Petrindu-Tămașa-Cuzăplac; Almașu-Băbiu-Mesteacăn; DJ 109 limită județul Cluj-Dragu-Hida (DN 1G); DJ 109P – DN 1H-Halmășd-Cerîșa-Cosniciu de Jos-Ip-Zăuan Băi-Camăr; DJ 110B Șimleu Silvaniei (DN 1H)-Ilișua-Lompirt-DN 1F-Sărmășag-Derșida-Bobota-Zalnoc-Camăr (DJ 109P); DJ 110E Nușfalău (DN 1H)-Plopiș-Făgetu-limită județul Bihor; DJ 191E DJ 108G (Crasna)-Peceiu-Bănișor-Ban-Sâg (DJ 191D) și DJ 191G Crasna (DJ 108G)-Marin-Valcău de Jos (DJ 191D).